vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ora de religie, “pregătire a copilului pentru viaţă”

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei, Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a vorbit despre importanţa orei de religie în educarea şi formarea tânărului de astăzi. Mitropolia Olteniei a luat decizia de a transmite un mesaj public, din pricina discuţiilor intense ce au avut în centru ora de religie în şcolile din ţară. Totodată, ÎPS Irineu a ţinut să le mulţumească părinţilor şi tutorilor legali pentru că şi-au dat consimţământul pentru copiii lor de a putea participa la orele de religie. Potrivit ISJ Dolj, până ieri, la nivelul judeţului Dolj, 66.672 de elevi, dintr-un total de 70.250, au adus cereri ce privesc studierea religiei în şcoli.

Ora de religie, un referendum

ÎPS Irineu a explicat în debutul conferinţei, faptul că, potrivit Curţii Constituţionale, părinţii sau tutorii legali ai elevilor au fost nevoiţi să formuleze o cerere pozitivă, în vederea acordului ca elevul să desfăşoare orele de religie la şcoală. Acesta a mai spus că, până acum, putea fi formulată doar o cerere de refuz a participării la aceste ore. Totodată, Mitropolitul Olteniei consideră că această decizie a Curţii Constituţionale de a fi formulată o cerere pentru ca elevii să beneficieze de învăţămintele bisericeşti, a făcut ca ora de religie să semene cu un referendum.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Curtea Constituţională a considerat că este bine să avem o cerere pozitivă, că aşa stă în dreptul internaţional ca orice cerere să aibă un conţinut pozitiv. Aşadar, s-a dat ca toţi părinţii să îşi exprime adeziunea pentru ora de religie. Fiecare şcoală, prin profesorii de religie şi fiecare părinte care a fost consultat în urma întrunirilor consiliilor de părinţi din şcoli, a ajuns la acest rezultat deosebit, aproape ca un tot în ţara noastră.

Ce învăţăm la religie

ÎPS Irineu a mulţumit, în mod deosebit, părinţilor care şi-au lăsat copiii să înveţe “despre om, despre identitatea lui, despre originea lui, despre Dumnezeu şi despre tot ceea ce este bine, frumos şi adevărat în spaţiul în care noi trăim, în care ne mişcăm şi suntem”.
Potrivit acestuia religia este o disciplină care are în vedere educarea omului şi nu o disciplină strict informaţională.

La religie învăţăm cum trebuie să fim, cum trebuie să ne comportăm, de ce trebuie să credem, care este sensul vieţii noastre şi care este obiectivul vieţii noastre, ţinta vieţii noastre.
A mai spus mitropolitul

Arhiepiscopul Craiovei a ţinut să precizeze faptul că ora de religie nu este o îndoctrinare şi că scopul orei de religie este ca elevul să fie pregătit pentru viaţă.

Conţinutul manualelor de religie va fi modificat

Mitropolitul Olteniei a vorbit, ieri, şi despe conţinutul manualelor de religie. Acesta spune că în momentul de faţă se lucrează ca manualele să fie îmbunătăţite, iar orice propunere este binevenită. ÎPS Irineu a mai spus că, în mod sigur, în perioada următoare, curricula va fi actualizată. Se doreşte ca, experienţa cu privire la optare către orele de religie să aibă o finalitate pozitivă.

Ca orice manual de religie şi mai ales că această disciplină este nouă în curricula şcolară, suferă modificări. Întotdeauna, noi am fost dispuşi la dialog şi încercăm întotdeauna să aducem cât mai aproape de sufletul elevilor acest manual. E adevărat că uneori s-a mers după diferite modele, după diferite experienţe, însă trebuie să gândim că noi avem, şi noi, o identitatea a noastră românească şi trebuie să formulăm manuale aşa cum trebuie. Suntem într-o perioadă de pregătire şi orice idee este binevenită şi o punem în aplicaţie. În mod sigur, în perioada următoare vor fi aplicate modificări ale manualelor de religie. Noi, deja, am catalogat foarte multe idei, foarte multe nemulţumiri şi mulţumiri şi le vom analiza în viitorul foarte apropiat. Dorim ca această experienţă prin care am trecut să aibă şi o finalitate pozitivă.
ÎPS Irineu

“Să predea mai mult cu inima”

ÎPS Irineu s-a arătat împotriva secularizării religiei. Mitropolitul este de părere că un profesor trebuie să predea mai mult cu inima şi că profesorul de religie trebuie să aibă un impact mai mic în ceea ce priveşte raţiunea.

Este foarte important ca din această acţiune să învăţăm ceva. Nu s-a născut datorită unui factor întâmplător şi are la bază ceva. Am considerat că şi acesta este un act al providenţei divine, ca să nu secularizăm religia. Mi s-a părut că înainte de această acţiune, religia se secularizase. Devenise o disciplină ca oricare şi fiecare îşi făcea, acum, cum îl taie capul această lucrare. Acum, trebuie ca profesorul de religie să aibă mai puţin impact în ceea ce priveşte raţiunea şi mai mult din ceea ce priveşte afecţiunea. Adică, să predea mai mult cu inima decât cu cunoştinţele acestea, care, uneori, dacă nu sunt legate de viaţa sufletească devin sterile şi fără aplicabilitate.
A mai spus Arhiepiscopul Craiovei

Profesorii de religie, au nevoie de punctaj

Potrivit Arhiepiscopului Craiovei profesorii de religie vor fi analizaţi şi va trebui să îndeplinească un anumit punctaj pentru a putea preda.

Se vor stabili nişte punctaje precise. Profesorii sunt evaluaţi şi după aceea ei, dacă nu întrunesc punctajul respectiv, nu pot să continue mai departe.
A precizat mitropolitul

Deschişi şi la cereri către alte religii

În finalul conferinţei de presă, ÎPS Irineu a ţinut să sublinieze faptul că ora de religie nu este o doctrină şi că există deschidere şi dacă anumiţi părinţi doresc pentru copiii lor să studieze altă religie decât cea ortodoxă.

Ora de religie, nu este ora de doctrină. Ora de religie este o oră de pregătire a copilului pentru viaţă. Atât. Este o oră prin care pregătim copiii cum să fie mai buni, să nu ne dea în cap.
A concluzionat ÎPS Irineu

Politica