vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Premierul României: Rusia transmite mesaje, prin seriale americane, privind scutul de la Deveselu

Premierul României, Victor Ponta, a vorbit, ieri, despre scutul american antirachetă care se construieşte la Deveselu. Ponta a afirmat că sistemul de apărare va fi finalizat în acest an.
Pe de altă parte, premierul României a declarat că a fost pus pe gânduri de un episod dintr-un serial american, în care preşedintele Rusiei îi cere celui american să oprească acest scut.

În anul 2015 vom finaliza, cu partenerii americani, sistemul de apărare antirachetă, care va arăta foarte clar determinarea României de a avea capabilităţi şi a duce la bun sfârşit proiecte importante. Fac o scurtă paranteză: cel mai urmărit serial – sigur, ficţiune – de politică în acest moment în America, «House of Cards» are un moment în care preşedintele Statelor Unite îl primeşte pe preşedintele Rusiei, la Casa Albă, şi preşedintele Rusiei spune «ne înţelegem pe Middle East (Orientul Mijlociu – n.r.) dacă eşti de acord să opreşti scutul antirachetă din Europa», şi mă gândeam dacă cineva din cei care au scris scenariul ştiau că România este cu adevărat, nu doar în ficţiune, un pion important, o ţară importantă într-o asemenea gândire globală care face interesul inclusiv al serialelor de televiziune.
A spus Ponta, la bilanţul Ministerului Apărării

“House of Cards” este un serial american de televiziune care prezintă intrigi din viaţa politică a SUA.
Victor Ponta este fan al acestui serial. La sfârşitul lui ianuarie, potrivit Hotnews.ro, Ponta a vorbit despre numirea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA, negând că a discutat vreodată această numire cu Elena Udrea şi adăugând: “ Numele meu mai apare în acest ca să fie pentru dumneavoastră mai palpitant”.
De asemenea, rămâne în istorie prima dezbatere electorală dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis (12 noiembrie 2014) când premierul a copiat o scenă din serial. Este vorba de momentul în care Ponta i-a cerut lui Iohannis să îi ceară scuze soţiei sale, Daciana Sârbu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

VEZI VIDEO AICI

Politica