joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Părinţii, revoltaţi de costurile din creşe

Situaţia materială îi afectează şi pe copiii foarte mici. Aceştia sunt duşi la creşă, însă părinţii trebuie să plătească o sumă pentru mâncare, dar şi pentru celelalte utilităţi. În plus, se aduc pamperşi, săpunuri etc., pentru fiecare copil.
Părinţii s-au arătat supăraţi că micuţii beneficiază de tratament separat în funcţie de salariul acestora.

Ni s-a spus că masa ar fi de şapte lei pe zi, dacă am un salariu, sau de 12 lei, dacă am alt salariu. La asta se adaugă şi restul cheltuielilor. Nu mi se pare normal ca micuţii să simtă asemenea diferenţe.
A afirmat un părinte, care a vrut să rămână sub protecţia anonimatului

În schimb, reprezentanţii Serviciului Public Management Spitale, Cabinete Medicale şi Creşe Craiova au precizat că lucrurile sunt departe de adevăr.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu este adevărat. Toţi copiii au masa asigurată în valoare de 12 lei, indiferent de salariul părinţilor. Este aceeaşi la toţi. Nu facem diferenţieri între copii, să nu uităm că la vârste fragede au nevoie de o mâncare adecvată şi o anumită porţie.
A punctat sursa noastră

În schimb, conform legii, lucrurile par a sta diferit. Sunt două hotărâri, una din 2012 şi cealaltă din 2014.

Legea spune altceva

Conform, Hotărârii nr. 904/2014, care intră în vigoare de la 1 aprilie 2015, pentru stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 129 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, limitele minime de cheltuieli aferente drepturilor la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani pentru nevoi personale, prevăzute de art. 129 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Pentru masă  valoarea alocaţiei este 12 lei pe zi , iar valoarea pentru  drepturi îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive este de 366 de lei pe an.

Conform HG 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, art. 72, “Contribuţia lunară de întreţinere a copiilor înscrişi în unităţile în care se oferă servicii de educaţie timpurie antepreşcolară, suportată de părinţii/reprezentantul legal al acestora, se determină în funcţie de cheltuielile de întreţinere, hrană şi gospodărie, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament, materiale igienico-sanitare şi altele asemenea, precum şi de numărul de zile frecventate de copil în aceste unităţi. Valoarea contribuţiei se stabileşte în următoarele cote procentuale şi nu poate depăşi 20% din costul mediu lunar de întreţinere în unitatea publică în care se oferă servicii de educaţie antepreşcolară”, se arată în lege.

În zilele următoare, vă vom prezenta situaţia concretă a unor creşe din Craiova, în special unde părinţii au acuzat faptul că bunăstarea copiilor lor este în funcţie de salariul pe care îl au.

Politica