vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bebeluşii de la Maternitatea Filantropia vor fi îngrijiţi cu aparatură nouă

Maternitatea Spitalului Filantropia a primit, ieri, de la o firmă privată, Team Verbis, aparatură modernă în valoare de 5.000 euro. Nou-născuţii internaţi la Secţia de Neonatologie a Spitalului Filantropia din Craiova pot fi îngrijiţi şi monitorizaţi, acum, cu noile aparaturi care au fost donate.
Angajaţii firmei s-au consultat cu medicii de la Maternitata Filantropia şi au dotat secţia cu un monitor funcţii vitale BLT M8500, o lampă fototerapie KLA-145, trei pulsoximetre portabile, trei sonde pulsoximetru pentru neonat şi trei cabluri pentru sonda reutilizabilă neonat. Şefa Secţiei de Neonatologie, a declarat că a crescut şi numărul nou-născuţilor prematuri, astfel că aparatura ce le-a fost donată era cu atât mai necesară.
 
Cea mai mare bucurie a fost când am primit vestea că cineva se gândeşte la nou-născuţii de aici, din spitalul nostru. Mai multă nevoie avem de aparatură, dar după ce am ierarhizat aceste nevoi am ajuns la concluzia că o lampă fototerapie şi măcar un monitor ne-ar fi de folos, dar şi nişte pulsoximetre. Atunci, domnul Paulo, a fost mai mult decât încântat de ideea de a sponzoriza această secţie, de a veni în sprijinul copiilor care se nasc aici. Ne mai lipsesc un ecograf, un incubator de transport, lucruri mult mai mari. Numărul de prematuri a crescut, nevoile lor au crescut, iar posibilitatea noastra de a-i trata, a crescut, putem să-i îngijim mai bine. În secţia de neonatologie avem în acest moment 39 copii, am avut şi peste 50 ca număr, în acelaşi timp.Cu o rată de naşteri pe anul trecut de 1.751 copii cu 189 născuţi prematuri, am avut o activitate destul de intensă. În această încăpere, la terapie intensivă avem copii de 30-31 săptămâni, doi copilaşi care au 1,650 kg, 1,680 kg, un alt copilaş de 36 săptămâni la 2,150 kg, restul eutrofici. În mod normal, ei recuperează în 50-60 zile greutatea de la 1,500-1,600 kg până la 2,500, dar depinde de copil, pentru că unii pot realiza recuperarea mai devreme. Avem şi încăperea post-terapie unde sunt aduşi copilaşii care s-au recuperat.Odată ce sunt stabilizaţi şi nu mai au nevoie de incubator, se duc în secţiunea de post-terapie, stau în pătuţ, sunt stabili hemodinamic, şi nu mai au nevoie decât de îngrijire nu şi de monitorizare.
A declarat medic Mirela Siminel, şefa Secţiei Neonatologie de la Maternitatea Filatropia
 
Iniţiativa a fost luată chiar de managerul firmei italiene, Team Verbis, care şi-a dorit condiţii mai bune pentru bebeluşi.
 
În principiu, nu am vrut să dau bani, pentru că cine ştie unde mergeau.Ne-am gândit să dăm aparate, le-am cumpărat şi le donăm pentru că unul dintre copiii mei a fost născut aici, acum trei ani şi jumătate. Spitalul era diferit, acum este mult mai frumos, arată mult mai bine şi am zis să ajutăm aceşti copii. Locuiesc în Craiova, m-am dus şi la Spitalul nr.1, şi mi s-a părut îngrozitor, cel puţin etajul IV, unde am fost eu.M-am gândit la copii, mai ales că sunt sensibilitatea mea, îmi plac foarte mult.
A declarat Paolo Giancaspero, manager Team Verbis
 
Directorul Spitalului Filantropia, Lorena Dijmărescu, a precizat că au mai fost făcute donaţii din partea oamenilor generoşi care au dorit să ajute micuţii. Anul trecut, Secţia de Neonatologie a fost igienizată.
 
Ne bucurăm de orice gest venit din partea oamenilor de rând, oameni care au avut tangenţă cu spitalul şi au văzut că secţia nu corespunde standardelor europene. A fost o iniţiativă proprie, nu a fost căutată o sponzorizare, pur şi simplu oamenii au venit şi au spus că vor să facă ceva pentru copiii de la Secţia de Neonatologie, din Spitalul Filantropia.Nu este singurul gest de acest fel, avem donaţii multe, dar sunt din ce în ce mai mulţi oameni care vor să ajute pe măsura bugetului pe care îl au, dorind să aducă un plus de bine acestui sector, care merită şi trebuie investit. Investiţii mai sunt multe de făcut în Secţia de Neonatologie, suntem la momentul actual o maternitate de gradul II B, ceea ce înseamnă că primim şi prematuri şi atunci echipamentele sunt speciale, mai performante. Ne mai trebuie un ventilator pentru nou-născuţi, două incubatoare de transport, acestea sunt piesele mari. În rest avem tot ce ne trebuie, sunt piese mici, obiecte de inventar pe care să spunem că le mai putem achiziţiona. Avem şi un buget aprobat pe investiţii, pe anul acesta, de la Primăria Craiova, acum urmează să demarăm licitaţiile şi ce mai este de făcut pentru achiziţionarea obiectelor care ne lipsesc.
A declarat dr. Lorena Dijmărescu, director medical Spitalul Filantropia

Politica