vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Se judecă apelul consilierei şpăgare de la POSDRU

Curtea de Apel Craiova judecă astăzi apelul declarat de Aitana Bogdan, consilieră din cadrul OIR – POSDRU – Regiunea Sud-Vest Oltenia, în dosarul în care a fost condamnată de Tribunalul Dolj la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Femeia a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Craiova pentru că a cerut    512.425,08 lei, mai exact un procent de 10%, de la reprezentanţii unor firme ca să le avizeze favorabil cererile de finanţare, iar sentinţa care va fi pronunţată de Curtea de Apel Craiova va fi una definitivă.

Craioveanca Aitana Dalina Bogdan, consilier asistent la Compartimentul Verificare Proiecte Finanţate din cadrul Organismului Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (OIR POSDRU) – Regiunea Sud – Vest Oltenia, a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova pentru luare de mită, în formă continuată. Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj pe 31 iulie 2013. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii DNA Craiova au reţinut faptul că, „în cursul lunii februarie 2013, inculpata Bogdan Aitana Dalina, în calitate de consilier asistent la Compartimentul Verificare Proiecte Finanţate din cadrul OIR – POSDRU – Regiunea Sud-Vest Oltenia, a pretins, cu titlu de mită, de la reprezentanţii unor societăţi comerciale beneficiare de fonduri europene, prin intermediul managerilor de proiect (denunţători în cauză), suma totală de 512.425,08 lei (echivalentul a 116.869,54 euro), reprezentând, în general, 10% din valoarea cererilor de rambursare. Banii au fost pretinşi pentru a aviza favorabil şi cu celeritate cererile de rambursare aferente proiectelor pe care inculpata le monitoriza în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, după cum se arată în comunicatul remis de procurorii DNA Craiova la momentul respectiv.

Anul acesta, pe 2 aprilie, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa în ceea ce o priveşte pe funcţionară. Femeia a fost găsită vinovată şi a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Instanţa a obligat-o pe consilieră la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Condamnă inculpata Bogdan Aitana Dalina la pedeapsa de 3 ani închisoare. Respinge acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă SC Rom Electronic Company SRL Craiova. Respinge acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Sud – Vest Oltenia. Obligă inculpata Bogdan Aitana Dalina la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj

Sentinţa nu a fost definitivă, astfel că inculpata a declarat apel, care s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova. Astăzi, judecătorii craioveni vor lua în discuţie motivele de apel invocate de avocatul femeii, după ce, luna trecută, tot din cauza avocatului ales, care nu s-a putut prezenta la şedinţă de judecată, procesul a fost amânat.

Politica