marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Antonie Solomon, liber de sărbători

Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, ar putea fi eliberat din Penitenciarul «Pelendava» în următoarele două luni. Asta după ce a executat deja o bună parte din pedeapsă, iar între timp a publicat două cărţi de economie şi administraţie, a treia fiind în curs de realizare.
Antonie Solomon a fost arestat preventiv în luna martie 2010, sub acuzaţia de luare de mită. A stat şase luni după gratii, ulterior fiind eliberat. La acel moment şi-a reluat activitate de primar în iunie 2012. În acelaşi an a obţinut votul craiovenilor pentru funcţia de senator. În septembrie 2013, Înalta Curet de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa definitivă în cazul său: trei ani de închisoare cu executare.
Până în prezent Solomn a executat 18 luni de detenţie la care se mai adaugă sporul câştigat datorită unor activităţi specifice din penitenciar, dar şi un spor urmare a celor două luni de arest preventiv petrecute în la IPJ Argeş.

De când se află în arest, fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, economist de meserie, a publicat două cărţi: «Politica comercială a României ca ţară membră a Uniunii Europene» şi «Principii europene în administraţia publică». Solomon lucrează deja la o a treia carte.
Potrivit legii, deţinuţi pot beneficia de o reducere a sentinţei cu 30 de zile, pentru fiecare carte publicată.
Sursele editie.ro spun că probabilitatea ca Antonie Solomn să fie eliberat cel mai târziu în luna decembrie a anului în curs este de 99 la sută, deoarece acesta a avut o conduită exemplară în Penitenciarul «Pelendava» ceea ce duce la îndeplinirea pe deplin a condiţiilor pentru eliberare condiţionată.

Politica