sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Comunicat de presă «EDIŢIE SPECIALĂ»

Anul trecut, în luna aprilie, am cesionat pentru o perioada de 3 ani marca înregistrată “Ediţie Specială”, deţinută de Mititelu Adrian Gigi şi Mititelu Liana Gabriela în vederea continuării editării şi tipăririi cotidianului regional “Ediţie Specială”, ziar care apare de luni până vineri în regiunea Oltenia (judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj) şi care este înscris în catalogul publicaţiilor din Romania din anul 2001, precum şi în Biroul Român de Audit Transmedia – BRAT.

Din aprilie 2013 şi până în decembrie 2013, Kaufland a editat, tipărit şi distribuit 11 ediţii ale unui ziar prin care îşi promovează produsele expuse la vânzare sub denumirea de “Ediţie Specială”. Deşi în noiembrie 2013 am notificat Kaufland Romania SCS să oprească de la editare şi tipărire catalogul de produse sub denumirea de “Ediţie Specială”, arătându-le că această denumire este marcă înregistrată din anul 1996, compania a ignorat notificarea noastră şi a continuat distribuirea ziarului Kaufland sub denumirea de “Ediţie Specială”.

Astfel, în ianuarie 2014 am depus o plângere penală “pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998, respectiv punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astăzi, 12 septembrie 2014, cercetările în acest dosar sunt în curs şi, probabil, în cel mai scurt timp compania Kaufland România va fi pusă sub urmărire penală şi trimisă în judecată.
În iunie 2014 Kaufland Romania a găsit de cuviinţă să acţioneze în instantă proprietarii mărcii pentru decăderea din drepturi, sperând în acest fel să scape de plângerea penală şi de daunele pe care trebuie să le plătească.

Mai mult, se pare că, de rea credinţă, Kaufland Romania a furnizat date eronate despre proprietarii cotidianului “Ediţie Specială” unei părti din mass-media, cu scopul vădit de a aduce un prejudiciu de imagine cotidianului “Ediţie Specială”, făcându-se astfel vinovaţi de încă o infractiune, pentru care ne rezervăm dreptul de a depune o nouă plângere penală.

Ataşăm răspunsul iniţial al Kaufland Romania SCS transmis în luna februarie a acestui an, prin care compania recunoaşte “regretabila eroare” survenită după ce a utilizat în mod abuziv marca noastră, “Ediţie Specială”, precum şi intenţia companiei de a nu mai utiliza această marcă, pentru “soluţionarea amiabilă” a situaţiei intervenite – CLICK AICI.

Cristian Constantinescu
Director General “Ediţie Specială”
Cesionar al mărcii înregistrate “Ediţie Specială”

Politica