sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltchim, Transalpina şi Autostrada Sibiu-Piteşti – teme de campanie

Oltchim, Transalpina şi autostrada Sibiu-Piteşti sunt temele care ar trebui discutate în campania electorală din toamnă, consideră deputatul PDL Romeo Rădulescu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a democrat-liberalilor vâlceni.

Valea Oltului este abandonată subdezvoltării economice. Pe data de 30 ianuarie 2013, în urma renunţării la conversia datoriilor la stat în acţiuni, deja aprobată de Comisia Europeană după negocieri laborioase, cel mai mare combinat chimic din România, Oltchim Râmnicu Vâlcea, era forţat să-şi anunţe insolvenţa. După o privatizare eşuată marca Dan Diaconescu şi acumularea unor mari datorii, pe care compania nu le mai putea duce în spate, s-a intrat într-o reorganizare judiciară, ce se dovedeşte a fi un adevărat fiasco pentru vâlceni. Practic, în afară de cei doi administratori judiciari, plătiţi fiecare regeşte cu câte 50.000 euro lunar, totul se degradează în combinat. Oltchim trebuie să fie o temă de campanie, nu băsisme sau nebăsisme.
A susţinut ieri Romeo Rădulescu, pentru AGERPRES

Rădulescu a continuat acuzaţiile

Policlinica Buna Vestire Craiova

O altă temă de campanie pe care parlamentarul vâlcean o propune pentru a fi dezbătută în campanie se referă la finanţarea şoselei turistice Transalpina sau construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Inutil să mai detaliem lipsa totală de interes pentru susţinerea şi promovarea binecunoscutelor staţiuni termale de pe Valea Oltului sau pentru finalizarea modernizării şoselei de creastă Transalpina şi a facilităţilor de parcare şi alimentaţie publică din Transalpina Ski Resort – “derdeluşul” pe care 60.000 turişti s-au încăpăţânat să schieze iarna trecută, în ciuda abandonului guvernamental. Din păcate, vâlcenii nu sunt ajutaţi nici de ceilalţi decidenţi ai Cabinetului Ponta, care înţeleg să “susţină” activitatea unui partener economic strategic vest-european al României precum concernul Dacia-Renault prin tergiversarea licitaţiei pentru tronsonul Piteşti – Sibiu din autostrada A1 Nădlac – Constanţa.
A afirmat Romeo Rădulescu

Parlamentarul vâlcean nu doreşte astfel o campanie pro sau anti-Băsescu, specifică referendumurilor de suspendare, ci o dezbatere cu ” harta economicăa României în faţă şi cu fiecare judeţ, funcţie de potenţialul fiecăruia“.

Politica