joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Minivacanţa de Sfânta Maria s-a sfârşit!

Luna august a adus o nouă zi liberă pentru angajaţi, deoarece, conform legislaţiei muncii, 15 august este zi nelucrătoare. În această dată este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului sau, aşa cum e cunoscută în popor, Sfânta Maria.

Minivacanţa de Sfânta Maria i-a scos din case pe olteni, mulţi dintre aceştia renunţând la frumoasa noastră regiune pentru câteva zile de relaxare pe litoral sau la munte. Vremea a fost excelentă pentru petrecere, aşa că centrele oraşelor s-au umplut de oameni care au invadat terasele.

Locurile special amenajate pentru picnic au fost luate cu asalt, în timp ce oltenii cei mai comozi au ales să petreacă acasă, încingând grătarul în curtea casei. Tinerii care au dorit să uite chiar şi pentru câteva zile de monotonia din Bănie, au dat iama în cele mai populare staţiuni precum Mamaia, Costineşti sau Vama Veche. Vremea a ţinut cu ei şi s-au distrat până dimineaţa, în cele mai în vogă cluburi de pe litoral.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Minivacanţă la vecinii bulgari

Cei care şi-au permis să scoată din buzunare sume mai mari, au ales să petreacă minivacanţa de Sfânta Maria în afara ţării, mai exact într-una dintre staţiunile din Bulgaria. Craiovenii spun că preţurile sunt accesibile, ba mai mult, bulgarii au pregătit pachete all inclusive, cu reduceri.

Confort la standarde înalte şi preţuri pentru orice buzunar. Cu asta i-au atras bulgarii pe turiştii români care au ales să petreacă un weekend pe litoralul bulgăresc. Bulgarii ştiu că românilor le place mâncarea bună şi ieftină atunci când merg în concediu. Aşa că au pregătit oferte all inclusive la preţuri accesibile.

Am profitat de aceste zile libere, mai ales că a fost şi ziua mea de nume şi am dat o fugă până la mare. Vremea a fost superbă, a ţinut cu noi şi ne-am distrat pe cinste. Din păcate, trebuie să ne întoarcem la muncă.
Maria, 24 ani, Craiova

Nu am plecat din Craiova, însă m-am distrat foarte bine alături de gaşca mea de prieteni. Am ieşit în club, am fost la piscină şi la grătar. Nu am avut timp să mă plictisesc.
Ionela, 27 ani, Craiova

Sărbătoare câmpenească la Cârcea

Alţii au ales să meargă la ţară, mai ales că mai multe localităţi şi-au sărbătorit ziua de Sfânta Maria. Edilii au organizat manifestări de zile mari, cu muzică, grătare şi focuri de artificii.

Aşa s-a întâmplat şi la Cârcea, unde a avut loc cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor Comunei. Copiii au fost angrenaţi în mai mai multe activităţi sportive şi concursuri cu premii. De asemenea au fost concerte de muzică populară, dar şi dansuri. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.

Sărbătoare mare a fost şi la Teasc. Muzica populară şi focurile de artificii nu au lipsit nici în această comună. Aşadar, vineri angajaţii nu s-au dus la serviciu. Totuşi, potrivit legislaţiei, există şi categorii de salariaţi care, în zilele de sărbătoare legală, trebuie să se prezinte la muncă, angajatorii nefiind obligaţi să le acorde zilele libere stabilite de stat.

Astfel, facilitatea nu se acordă în cazul locurilor de muncă în care activitatea nu putea fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Este pentru prima dată când românii beneficiază de o minivacanţă în luna august. Cei care au plecat în vacanţă au avut parte de weekend prelungit.

Pentru angajaţii din sistemul bugetar, ziua de 15 august înseamnă, pe lângă semnificaţia ei religioasă, este şi o zi de sărbătoare naţională, dar şi zi de repaos.

Doar patru zile libere, până la sfârşitul anului

Românii mai au, până la sfârşitul anului, doar patru zile libere după cum urmează:

30 noiembrie – Sfântul Andrei

1 decembrie – Ziua Naţională a României

25 şi 26 decembrie – prima şi a doua zi de Crăciun.

Politica