vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Exodul orăşenilor

În 1990, puţin sub 28.000 de locuitori s-au mutat la sat de la oraş, în timp ce 550.000 de români lăsau mediul rural pentru cel urban, scrie Ziarul Financiar.
Sursa citată a publicat un articol în care arată că cel mai mare aport al dezvoltării economice din mediul rural îl au orăşenii care îşi deschid afaceri la sate.

Persoanele care au migrat de la oraşe la sate se împart în două categorii. Primii sunt foşti angajaţi sau antreprenori care caută să trăiască în mediul rural pentru că este mai ieftin, mai aproape de natură şi vor să facă afaceri în zona respectivă. Cealaltă categorie, mult mai importantă din punct de vedere numeric, este reprezentată de oamenii săraci care pleacă de la oraş la sate pentru că este mai ieftin, deci este o migraţie de supravieţuire.
Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, pentru Ziarul Financiar

Şi în judeţul Dolj oamenii aleg să plece din Craiova, de exemplu, spre zone rurale. Localităţile alese sunt de până în 50 de kilometri depărtare de oraş.
Ioana şi Marius s-au mutat de doi ani din Craiova. Continuă să muncească în oraş, dar spun că deşi trebuie să scoată ceva bani din buzunare pentru combustibil, acum se descurca mai bine. În plus, la ţară, liniştea şi confortul le sunt garantate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ştiţi cum este, dacă vrei să faci modificări la casă poţi. În Craiova stăteam la bloc. Dacă nu îmi convenea spaţiul nu puteam să dărâm un zid. Aici pot. Aici am linişte, noaptea nu aud maşini pe stradă şi nici ţipete la geam. Plătim şi acum pentru utilităţi, curent şi apă, dar doar cât consumăm. Nu trebuie să plătim pentru acea întreţinere de la bloc. În plus şi o palmă de pământ dacă ai în faţa casei poţi cultiva ce ai nevoie. Numai legătura de pătrunjel pentru fiecare mâncare, dacă nu mai dai banii pentru ea, se cunoaşte.
Ne-a spus Ioana

Soţul Ioanei, Marius se plânge însă de scumpirea combustibililor:
Sunt cam 20 de kilometri de aici de la noi până în Craiova. Acum doi ani, băgam motorină de 20 de lei şi făceam şi două drumuri dus-întors. Acum nu mai merge. Trebuie să plătesc mai mult. Dar oricum e mai bine aici decât în oraş.

O altă familie din Craiova şi-a cumpărat recent o casă la ţară la circa 25 de kilometri de oraş.

Am decis să mă mut cu soţia la ţară. Abia am ieşit la pensie, e mai bine să avem casa noastră şi să fie linişte. Copiii au apartament, dar cred că şi ei se vor muta aici până la urmă. E aer mai curat.
Ne-a declarat domnul Liviu, 54 ani

Mulţi tineri se gândesc să plece şi ei de la oraş. Poate chiar să dezvolte afaceri în mediul rural.

Ne gândeam să ne cumpărăm un teren, să facem o căsuţă şi să construim o seră sau o fermă de păsări, animale ceva. E greu, dar sunt fonduri europene şi încercăm să luăm şi noi. Într-adevăr e riscant că acum am văzut că oamenilor li se strică marfa în pieţe că nu reuşesc să o vândă. Poate, cine ştie, la anul sau peste doi ani va fi mai bine. Oricum e foarte greu acum să mai găseşti un loc de muncă. Iar în Craiova nu ai ce afaceri să porneşti. Nici măcar un magazin nu mai poţi să deschizi. Am văzut că le dărâmă dacă nu sunt făcute ca acelea noi maron, iar pentru acelea trebuie bani mulţi. De unde bani? Aşa pentru casă la ţară vindem apartamentul şi ne mai şi rămân bani să investim şi să trăim.
A afirmat Florin, 33 ani

Politica