Insula turcească
Cu aproximativ 1.000 de suflete, insula din vecinătatea Orşovei oferea comerţ tuturor persoanelor care ajungeau aici, la preţuri cu mult sub nivelul ţării la acea vreme. O amintire care nu va fi ştearsă niciodată din cărţile de istorie şi totodată un pontenţial turistic care a pierit imediat după ce s-a creat lacul de acumulare de la Porţile de Fier. Cu toate că s-a încercat reclădirea insulei dar şi a obiectivelor istorice care au fost demolate, în aval, pe insula Şimian, acest lucru a rămas fără succes.
O comunitate restrânsă cu multe avantaje
Astăzi, orşovenii de vârsta a treia retrăiesc parcă din amintiri clipele de odinioară, când treceau cu barca pe insulă, mâncau smochini direct din pom, îşi cumpărau rahat ori dulceaţă de trandafiri şi admirau faimosul covor roşu din moscheea de pe Ada Kaleh. Domnul Morariu din Orşova se numără printre puţinii oameni care au trăit acele momente şi povestesc cu drag şi nostalgie în acelaşi timp ce a pierdut oraşul de pe Dunăre.
,,Ada Kaleh era o insulă ocupată doar de către turci. Îmi aduc aminte de ei că erau o comunitate foarte restrânsă dar care cunoştea foarte bine comerţul. Aveau o echipă de fotbal care se numea tot Ada Kaleh. De multe ori am plecat cu barca din Orşova, pe insulă. Am multe amintiri plăcute din acea perioadă”, îşi aduce aminte domnul Morariu, fost profesor de Educaţie Fizică şi Sport în Orşova.
Fenomenul porto-franco, cel mai mare avantaj al turcilor de pe insula Ada Kaleh
Printre marile avantaje ale insulei, până prin anul 1983, se număra fenomenul de porto-franco.
“Turcii de aici erau scutiţi de plata impozitelor ori a taxelor pentru marfa importată pe insulă. De aceea, pe Ada Kaleh puteam găsi celebrul porţelan rosenthal, fesuri, lucruri turceşti, obiecte de artă la un preţ cu mult sub nivelul pieţei de atunci”, a continuat domnul Morariu.
Pe insulă se ajungea doar cu barca, iar fiecare transport costa. Domnul Morariu povesteşte că într-un an s-a întâmplat şi un accident pe traseul până la insulă. Una din bărcile care transportau români spre Ada Kaleh s-a răsturnat şi o femeie a murit înecată în Dunăre.
,,Încă de când intrai pe insulă, nu puteai să îşi dai seama care este casa omului sau care e prăvălia. Fiecare familie de turci obişnuia să producă rahat. Toţi aveau în faţa caselor fie rahat, cafea, fie dulceaţă de smochine sau trandafiri, pe care o produceau chiar ei. Tutunul se cumpăra la preţ foarte bun pe insulă, pentru că turcii îl importau fără nicio taxă suplimentară”, povesteşte fostul profesor.
Celebrul covor roşu de pe insulă a ajuns în Dobrogea
Un alt punct forte al insulei de turci, a fost celebrul covor roşu din moschee, el fiind unul foarte frumos şi foarte mare.
“Nu ştiu să vă relatez cu exactitate cât era de lung, cert e faptul că toată lumea vorbea despre acest covor persan care din câte cunosc, a fost luat şi adus în Dobrogea după ce insula a dispărut”, a punctat domnul Morariu.
Pe insulă, copiii turci aveau şi o şcoală, I-IV. La finele claselor gimnaziale, aceştia îşi continuau studiile în Orşova.
“De multe ori am trect pe insulă. Parcă şi acum văd în faţa ochilor parcul de la intrarea in fortăreaţă şi căsuşa de pe partea dreaptă unde era ridicat un sfânt de-al turcilor…îmi scapă acum numele. Era un peisaj frumos. Îmi amintesc că treceam cu prietenii mei aici, doar ca să mâncăm smochine”, mărturiseşte domnul Morariu.
Cazematele Ada Kaleh au fost construite de către austrieci, iar majoritatea turcilor de pe insulă şi-au amenajat aici locuinţe provizorii. Era o comunitate extrem de restrânsă şi închisă care trăia din comerţ. Insula s-a stins odată cu crearea lacului de acumulare de la Porţile de Fier. Tot atunci, majoritatea locuitorilor de aici au preferat să se mute în alte regiuni ale României sau să migreze în Turcia. Din acel moment, insula nu mai poate fi admirată decât în cărţile de istorie sau în vederile vechi ale bunicilor nostri.
