vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sindicaliştii la Sanitas Mehedinţi ameninţă cu proteste de stradă

Federaţia Sanitas Mehedinţi  cere majorarea salariilor cadrelor medicale din judeţ şi din întreaga ţară. Solicitarea a fost înaintată Guvernului şi ministerelor responsabile cu o astfel de măsură, iar răspunsul care a venit în luna iulie nu a fost deloc pe placul sindicatelor din Sănătate. Mai exact, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii vrea să majoreze cu 10 procente în două tranşe, doar salariile mai mici de 1500 de lei din sistemul sanitar, adică doar lefurile infirmierelor din Spitale.Conştienţi că în an electoral Guvernul ar putea fi mai darnic, Sindicatele din Sănătate au început demersurile pentru creşterea salariilor personalului medical. Primul răspuns a venit în luna iulie din partea  Minsietrului Finanţelor, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii. Nu este deloc mulţumitor spune un reprezentant al Sanitas Mehedinţi.

„În şedinţa Consiliului Naţional a lunii iulie am respins propunerea făcută de Minsiterul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii care consta în creşterea venitului salarial a angajaţilor cu sub 1500 de lei brut. Considerăm că aceasta se referă la un număr foarte mic de salariaţi. Din Spitalul Judeţean  din Severin foarte puţini beneficiau de această creştere şi asta era în două tranşe, o tranşă de 5 % începând cu noiembrie şi o tranşă de 5% în luna martie 2015.”, a declarat secretarul SANITAS Mehedinţi, Cristi Marcu.

,,Cu minim 700 de euro un om ar putea trăi omeneşte!”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dacă sindicatele ar accepta creşterea de 10% în două tranşe a salariilor sub 1500 de lei, din Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin doar puţin peste 20 de angajaţi ar beneficia de această măsură. Cele mai mici lefuri le au infirmierele, care pleacă acasă cu aproximativ 900 de lei, bani cu care cu greu se poate trăi.

“Practic, cel mai mic salariu este de 900 de lei. Dacă ne gândim că în România, nivelul preţurilor este sensibil egal cu cel din orice ţară din Occident, cred că nivelul minim salarial, în mod normal ar trebui să fie de 700 – 800 de euro. Ăsta ar fi salariul cu care un om ar putea trăi omeneşte. Restul, ce se vorbeşte despre salarizare, sunt poveşti politicianiste care nu au nicio legătură cu realitatea de pe teren.” , a declarat doctorul  Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

Propunerea sindicatelor este ca reprezentanţii ministerelor responsabile cu creşterea salariilor în Sănătate să găsească soluţii pentru adoptarea unei noi legi de salarizare care să se bazeze pe principiile Legii 284/2010, pentru toţi angajaţii din sistem.

“Noi am solicitat ca această creştere să fie pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială, drept pentru care le-am acordat guvernanţilor un timp în care să se gândească la soluţiile necesare pentru această creştere.” a mai spus sindicalistul Cristi Marcu.

În cazul în care până la data de 15 septembrie nu se va ajunge la un consens, sindicaliştii vor stabili un calendar al mişcărilor revendicative, care ar putea include şi greva generală. În Mehedinţi sunt 1200 de membrii SANITAS. Aici intră medici, asistente, infirmiere şi personal TESA.

Politica