vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova, în U.K.

BBC a realizat un reportaj la Craiova. Reportajul  video a fost preluat şi distribuit pe o reţea de socializare şi a devenit deja viral, în special în rândul locuitorilor urbei şi ai judeţului. Ce este atât de interesant în acesta? Ei bine, investitorilor din sudul Angliei li se explică de ce e bine să aleagă România, venind cu exemple din Craiova.

Atunci când au fost ridicate restricţiile pentru muncitori au fost îngrijorări cu privire la imigraţia în masă a românilor. S-a dovedit a fi nefondată. Un surprinzător nou trend a luat naştere. Un număr tot mai mare de companii din sudul Angliei au mers în România pentru a profita de economia ei în creştere.
Începe prezentarea reportajului

Întrebarea care se pune este: de ce România? BBC arată că avantajele investitorilor sunt forţa de muncă ieftină, dar calificată, preţurile mici la închirieri şi cumpărări terenuri, dar şi faptul că o mare parte din profit poate fi reinvestit.
România este o nouă atracţie pentru investiţii, spun englezii. Reportajul vorbeşte şi despre faptul că autorităţile se implică în atragerea investitorilor, dând exemplul Primăriei Craiova.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mare parte a muncii începe, aici, la primărie. Sunt identificate oportunităţile şi apoi se ia legătura cu companiile.
Spune reporterul BBC

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, pentru BBC:  
Este foarte avantajos pentru oamenii de afaceri din Anglia să vină în România.  Aici fac profit bun şi cred că nicăieri în Europa nu găsesc oportunităţi şi facilităţi ca în Romania.

Lupta împotriva corupţiei, apreciată de investitori

Corupţia din România este vizibilă. Dar la fel de vizibilă este şi lupta împotriva ei.
Grupul Neal Brothers, specialist în ambalări pentru export, este de nouă ani în România, iar din 2010 şi-a deschis o fabrică şi la Craiova. Directorul general al filialei din România a companiei spune că s-a lovit de corupţia din ţara noastră.

Când am venit pentru prima dată aici în România ne-am confruntat cu persoane sau companii care ne-au spus: Ok, dar nouă ce ne iese?  Ne-a fost greu la început să înţelegem ceea ce voiau să spună. Dar, fără dubii, când ai primari, politicieni şi alţi oamenii cu funcţii trimişi în judecată şi apoi la închisoare, arată că nivelul corupţiei, care era extrem de mare atunci când am venit noi aici, a început serios să scadă. Iar asta nu ar trebui să îi împiedice pe oameni să vină aici.
Geoffrey Pearson director general Neal Brothers

Judeţul Dolj şi comitatul Hampshire din Anglia sunt legate printr-o punte electronică. Platforma BRIDGE (British Romanian International Development Gateway Exchange) are drept scop, pe de o parte, sprijinirea investitorilor britanici în a găsi oportunităţi de dezevoltare a afacerilor, iar pe de altă parte, ajută judeţul Dolj în dezvoltarea economiei prin atragerea acestor investitori.

Politica