vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Condamnat definitiv de două ori pentru trafic de influenţă

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că, în cursul zilei de vineri, poliţiştii Secţiei 5 Craiova l-au prins şi încarcerat în arestul IPJ Dolj pe Nicolae Şuleapă, de 63 de ani, din Craiova, pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Cercetarea lui Nicolae Şuleapă, fost angajat în cadrul MApN şi socrul unui poliţist de la Serviciul de Operaţiuni Speciale Dolj, a început în aprilie 2012, când ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au primit un denunţ de la un băileştean care s-a plâns că bărbatul i-a cerut 4.000 de euro pentru a interveni pe lângă cadre din conducerea MAI astfel încât să-i obţină admiterea la Şcoala Militară de Jandarmi ori la Şcoala de Agenţi de Penitenciare. Pentru asta i-a achitat 11.000 de lei. Dacă a văzut că nu se rezolvă nimic, l-a contactat pe Şuleapă, iar acesta i-a cerut bani în plus ca să-l „rezolve”, astfel că băileştenul s-a adresat oamenilor legii. Poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au organizat flagrantul, în baza denunţului, Nicolae Şuleapă fiind prins imediat ce a încasat de la bărbatul din Băileşti alţi 5.000 de lei, bani care fuseseră marcaţi anterior. Craioveanul a fost arestat preventiv, o lună mai târziu fiind trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În iunie 2012 judecătorii de la Tribunalul Dolj l-a condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, după ce Şuleapă a recunoscut comiterea faptelor şi a cerut să beneficieze de prevederile vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Inculpatul a declarat apel, respens în septembrie 2012 de Curtea de Apel Craiova, sentinţa rămânând definitivă prin nerecurare.
Numai că, în februarie 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată pe Nicolae Şuleapă într-un alt dosar de trafic de influenţă, care a fost disjuns din primul pentru că alte două persoane păgubite de Şuleapă erau plecate în străinătate în momentul anchetei. În noiembrie 2013 judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au condamnat pe inculpat la doi ani şi şase luni de închisoare, dispunând contopirea pedepsei cu cea anterioară. Nicolae Şuleapă a declarat apel, însă vineri, 16 mai a.c., Curtea de Apel Craiova i-a respins apelul ca nefondat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Respinge apelurile ca nefondate. Obligă apelantul inculpat la 300 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Craiova

Articolul precedent
Articolul următor

Politica