vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alertă pe Dunăre

Localităţile de la Dunăre sunt în pericol. Fluviul a depăşit cotele de inundaţii.
Potrivit unei informări transmisă de Administraţia Bazinală de Apă Jiu, ieri la prânz, la Calafat, Bechet şi Gruia, Dunărea depăşise cotele de inundaţii. Dacă la Gruia, Mehedinţi, tendinţa debitului Dunării era în scădere, în localităţile doljene, era în creşetere.

Incintele îndiguite Ghidici-Rast-Bistreţ şi Bistreţ-Nedeia – Jiu sunt în  faza II-a de apărare. Incintele indiguite Jiu – Bechet şi Bechet – Dăbuleni sunt în faza II de apărare cu citire la mira port Bechet ora 12.00 , H = 622 cm (F II = 580 + 44 cm)  tendinţa de creştere. Sunt afectate de creşterea nivelurilor şi debitelor pe fl. Dunărea  suprafeţele riverane situate în zonele joase din lunca Dunării, predispuse la inundaţii. Din revărsarea fl. Dunărea a fost inundat DJ 553 Km 2-3, Calafat-Ciupercenii Vechi pe o lungime de 15 m, cu o înălţime de 5-6 cm. Reprezentanţii SVSU-CLSU Calafat au trecut la amenajarea rutei ocolitoare, acţionând cu un autogreder.
ABA JIU

Se aşteaptă ca şi în perioada următoare debitul Dunării să fie în creştere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru intervalul 19.05.2014 – 23.05.2014 conform prognozei elaborate de INHGA -CNPB, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 13000 mc/s în primele trei zile din interval, scăzând apoi până la valoarea de 12500 mc/s la sfărşitul perioadei de prognoză, situându-se peste media multianuală a lunii mai (7250 mc/s).
ABA JIU

Şi la Olt au fost probleme. Ieri dimineaţă sute de hectare de păşune erau inundate de Dunăre.

Din datele trimise din teren, la ora 07.00, la mira port Corabia s-a înregistrat o cotă de 577 centimetri, cu 27 de centimetri peste cota de inundaţie şi un debit de 10.490 mc/s, peste media multianuală a lunii mai – 7200 mc/s. Sunt inundate în oraşul Corabia circa 55 de hectare de păşune şi 15 hectare de pădure, iar în comuna Gârcov 225 de hectare de păşune. Toate suprafeţele se află în zona inundabilă a Dunării (albia majoră).
ISU OLT

În Mehedinţi, peste 30 de hectare de terenuri arabile şi păşuni au fost inundate de apele revărsate ale fluviului Dunărea.
În aval de Barajul Porţile de Fier II, situat la kilometrul 863+358 al Dunării, cotele Dunării au înregistrat valori de aproximativ 13.500 mc/s, cu aproape 6.250 mc/s peste media multianuală a lunii mai.

Conform datelor primite de la Administraţia Naţională de Meteorologie şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor debitele sunt în scădere în sectorul mehedinţean al Dunării. Cu toate acestea, primăriile şi serviciile pentru situaţii de urgenţă din zonele riverane Dunării sunt în alertă maximă. Până pe 26 mai la ora 18.00 s-a emis o atenţionare hidrologică de cod portocaliu, fenomenele vizate fiind creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de apărare pe sectorul românesc al Dunării – aval SHN Porţile de Fier (sector îndiguit aval Gruia) – Zimnicea.
A declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Flavius Iscru

Potrivit hidrologilor, din această dimineaţă este COD PORTOCALIU pe Dunăre pe sectorul aval S.H.E.N. Porţile de Fier – Zimnicea (sector îndiguit aval Gruia) – judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman).

Politica