Nici măcar cel mai pesimist om de pe Valea Dunării nu s-ar fi gândit că în Săptămâna Patimilor, pentru mii de doljeni, îndeosebi pentru cei din Rast, se va dezlănţui iadul pe pământ. Se împlinesc astăzi opt ani de când Dunărea a lovit cu furie mai multe comune din sudul judeţului. Au fost cele mai mari inundaţii din ultimii 50 de ani, iar semnele dezastrului se văd încă şi astăzi. După opt ani, subsemnatul va încerca să rememoreze acea săptămână cu adevărat a Patimilor.
Inundaţiile care au lovit sudul judeţului Dolj în primăvara anului 2006 ne-au arătat cât de slab pregătiţi suntem în faţa unei catastrofe naturale. Evident, faptul că după 1989 încoace totul s-a distrus, furat sau abandonat a fost un atu în plus ca în faţa furiei dezlănţuite a apelor să fim fără replică. Trist este că o astfel de tragedie se poate produce oricând în zonele respective, pentru că, nu-i aşa, ca la români, banii sunt pentru zile festive, pentru ajutoare sociale, dar numai pentru ridicarea unor diguri nu.
Pe 15 aprilie 2006 mă aflam în comuna Rast. Apa lovise deja mai sus, spre Piscu Vechi, dar oamenii păreau liniştiţi.
Nu cred să ajungă la noi apa. Oricum, ne vom lua toate măsurile de precauţie.
Îmi spunea atunci o profesoară din Rast, al cărui nume nu îl mai ţin minte
Era sâmbăta de dinaintea Săptămânii Patimilor. Şi, contrar aşteptărilor oamenilor, care au crezut că apa îi va ocoli, nu a fost aşa. Duminică seara Rastul era deja înghiţit de ape.
Mărturisesc faptul că în momentul în care am primit un telefon prin care un coleg mă anunţa că “Dunărea lovi la Rast”, nu aş fi crezut să văd imaginile pe care tocmai mă pregăteam să le fotografiez.
Rastul devenise practic sinistrat. Deşi comuna are trei ieşiri principale, de duminică, 16 aprilie, la Rast nu aveai cum să mai ajungi. Centrul comunei era acoperit de apă.
La primul contact cu “realitatea” m-am înfiorat. Sub vuietul puternic al apei, casele trosneau înfiorător. Pe ici, pe colo se mai prăbuşea un pătul, iar oamenii fugeau din faţa furiei naturii, lăsând pradă valurilor agoniseala de-o viaţă.
Nu aveţi cum să ajungeţi în centru. E apa de doi metri.
Am fost avertizaţi de câţiva săteni care se retrăseseră pe câmp, spre Băileşti
De ajuns, am ajuns, cu un camion al Armatei, în zilele următoare. Rastul fusese inundat complet, iar câteva mii de localnici se refugiaseră în locul unde acum se află Rastul Nou. Dormeau în corturi şi se rugau ca apa să se retragă cât mai repede.
La faţa locului au ajuns şi câteva personaje din viaţa publică, printre ele numărându-se Gigi Becali sau Andreea Marin.
Rastul a devenit un simbol pentru români şi din toată ţara veneau aici convoaie de ajutoare. Alimente, apă, îmbrăcăminte.
Se apropia Paştele şi, împreună cu un prieten, în noaptea de Înviere am mers şi am dus 40 de pături unor familii care aveau copii mici. Probabil am participat atunci la cea mai profundă slujbă de Înviere. Cu bătrâni smeriţi, îmbrăcaţi totuşi în haine curate, cu faţa plină de lacrimi. Deşi au luat lumina Învierii, sufletul lor era atât de mohorât.
Reconstrucţia Rastului a început în vară. De fapt, construirea satului nou, unde câteva sute de familii au acceptat să se mute. 800 de case au fost construite.
În timp, viaţa şi-a reluat cursul normal. În ambele sate, pentru că mulţi oameni din Rast nu au acceptat ideea să îşi părăsească locul natal. Nici măcar la câţiva kilometri distanţă, unde se ridicase satul nou.
Alte localităţi afectate de inundaţiile din 2006 au mai fost Măceşu de Jos, Cârna sau, în proporţie mai mică, Bistreţ.
––––––
Dunărea, debit apocaliptic
În anul 2006, Dunărea a atins cote istorice, ajungând la un debit de 15.860 de metri cubi pe secundă în apropiere de intrarea în România. Ca să vă faceţi o idee, în anul 2010, în lunile februarie martie, atunci când fluvial a inundat în alte judeţe, debitul a fost de maxim 12.000 de metri cubi pe secundă.
În momentul în care a cotropit Rastul, Dunărea avea un debit mai mare de cel cu care intra în ţară.
––––––
Gigi Becali a promis 300 de case, a construit 44
Unul dintre cei care a ajutat efectiv la reconstrucţia Rastului Nou este Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti.
După ce i-a vizitat pe sinistraţi la câteva zile după inundaţii, Becali a mai ajuns la Rast de câteva ori. O dată chiar în ziua în care urma să înceapă construirea primelor case.
V-am promis că vă voi face case şi mă voi ţine de promisiuni. Nu ştiu exact câte voi face, însă în momentul în care cad primii fulgi de nea ne oprim. O să am grijă eu de voi dacă Guvernul nu o face.
Le declara Becali oamenilor pe 22 iulie 2006
Becali le-a mai spus oamenilor că va face tot posibilul ca, până în iarnă, să fie construite peste 300 de case, însă într-un final au fost doar 44.
––––––
Putea fi evitat dezastrul?
Există încă voci care susţin că inundaţiile de la Rast ar fi putut fi evitate. S-a pus problema ca în digul de la Bistreţ să se facă o branşă, iar în acest caz apele ar fi fost deviate, iar Rastul scăpa. În acele zile au fost inclusiv incidente în zona respectivă, pentru că proprietarul unei bălţi din zonă nu a fost de acord cu breşa.
Motivul: risca să îşi piardă peştele. Au fost “sacrificate” câteva sute de locuinţe.
––––––
800 de case au fost construite în Rastul nou
300 de ANL, 44 de Fundaţia Creştină “George Becali”, 10 de Biserica Ortodoxă restul fiind ridicate de localnici cu bani primiţi de la stat.
