vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tricolorii U16 au poposit în Bănie

Componenţii naţionalei de juniori U16 au fost primiţi cu zâmbetul pe buze de către conducerea AJF Dolj în cursul zilei de ieri. Cu ce ocazie?
Ei bine, tinerii tricolori se îndreaptă către Serbia, unde vor fi angrenaţi, în perioada 16-20 aprilie, într-un turneu de dezvoltare organizat de UEFA, alături de reprezentativele Bulgariei, Cehiei şi ţării gazdă.
În călătoria către ţara vecină României, antrenorul lotului naţional U16, fostul internaţional Florin Răducioiu, a fost „somat” la declaraţii în Cetatea Băniei, unde a avut parte şi de o surpriză din partea preşedintelui AJF Dolj, Silviu Bogdan, care l-a întâmpinat pe fostul component al naţionalei cu o sticlă de zaibăr de Băileşti şi un fanion cu însemnele forului doljean.
În timp ce jucătorii se pregăteau să servească masa, Răducioiu şi-a amintit în faţa camerelor presei craiovene despre „Campioana unei mari iubiri” şi cum pe vremea „când era puştan” admira atingerile graţioase de balon ale lui Balaci şi jocul impecabil al Craiovei Maxima.

Eram puşti când admiram jocul acestei echipe (n.r. Craiova Maxima). Îmi aduc aminte de această echipă extraordinară, cu Balaci, Beldeanu, Tilihoi şi mulţi alţii, care au ajuns în sferturile Cupei UEFA. Vă mulţumesc foarte mult pentru această primire. Ştiu că în Craiova există o tradiţie frumoasă a fotbalului, iar de aceea îi doresc acestui oraş să revină din punct de vedere fotbalistic acolo unde îi este locul, în prima ligă.
A mărturisit Răducioiu

Altfel, în urmă cu câteva săptămâni, selecţionata U16 a judeţului Dolj a întâlnit la Buftea, într-o partidă amicală, reprezentativa naţională care ieri s-a oprit în Bănie preţ de câteva ore.
În urma minutelor desfăşurate pe sinteticul de la Buftea, selecţionerul lotului U16 a rămas cu impresii plăcute asupra jucătorilor doljeni, pe câţiva avându-i chiar în vizor de mai mult timp, dar susţine că nu i-a sărit în ochi un talent de marcă, cum scotea la rampă pe vremuri pepiniera de fotbalişti a Doljului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am văzut copii buni în Dolj când am jucat acel amical cu selecţionata judeţului. L-am avut pe Popescu în lotul meu, a jucat un meci amical anul trecut, Ivan iarăşi s-a pregătit sub comanda mea. Sunt jucători interesanţi şi îi am în vedere pe toţi, le-am şi spus. Din păcate nu mi se pare că în Craiova mai există talente cum erau pe vremuri. Sunt jucători buni, dar nu excepţionali, cum ne obşinuise această zonă să scoată la lumină.
A explicat Răducioiu

În continuare, tehnicianul a vorbit şi despre nivelul valoric al echipei pe care o antrenează, cât şi despre planurile pe termen scurt al naţionalei U16. Totuşi, Răducioiu s-a ferit să comenteze traseul pe care îl va urma viitorul fotbalului românesc, alegând să trăiască în prezent.

Nu suntem deloc pregătiţi pentru acest turneu. Vom încerca să iasă lucrurile bine, dar va fi foarte greu. Nu ştiu ce să spun despre viitorul fotbalului românesc, tind să trăiesc în prezent. Referitor la nivelul actual al juniorilor pe care eu îi pregătesc, pot spune că este unul destul de bun, dar mai avem de progresat. Acum vom intra în pregătiri pentru grupa de preliminarii care să ne ducă în turneul de elită şi sperăm să ne îndeplinim acest obiectiv, pentru că rezultatele sunt importante şi la juniori.
A adăugat selecţionerul naţionalei U16. În încheiere Răducioiu a ţinut să mai mulţumească încă o dată preşedintelui AJF Dolj pentru sticla de zaibăr şi a urat baftă Craiovei fotbalistice

Politica