joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mihai Fifor: «Copiii noştri au dreptul la educaţie»

Senatorul PSD Mihai Fifor a susţinut, ieri, o declaraţie politică în plenul Senatului, referitoare la sistemul educaţional. Mihai Fifor susţine că părinţii ar trebui să aibă posibilitatea să aleagă şcoala pe care să o urmeze copiii lor.

În această lună au avut loc înscrierile pentru clasa Zero şi conform datelor Ministerului Educaţiei, în prima etapă au fost depuse, la nivel naţional, din partea părinţilor 172.682 cereri. Au fost admise 171.362. Dintre acestea, 145.581 reprezintă cereri admise pentru unitatea de circumscripţie. Au rămas 27.101 de cereri depuse de părinţi care au dorit să aleagă o altă şcoală pentru copilul lor decât cea de circumscripţie. Au fost admise 25.031, 750 de cereri  la şcoala de circumscripţie, după ce nu au avut loc la şcoala dorită, iar alte 1.320 solicitări nu au avut soluţionare. Practic, părinţii au fost nevoiţi să îşi aleagă o altă şcoală decât cea pe care şi-au dorit-o pentru copilul lor. În calitate de parlamentar dar şi de părinte, sunt de părere că românii ar trebui să poată alege şcoala pe care să o urmeze copiii lor. Nu trebuie ca o lege să le îngrădească acestora dreptul la educaţia pe care şi-o doresc pentru copii lor. De ce trebuie să obligăm noi un copil al căror părinţi locuiesc în mediul rural şi au posibilitatea de a-şi educa micuţul într-o şcoală de la oraş, să rămână în sat şi să nu poată urma cursurile şcolii pe care mama şi tatăl lui şi-o doresc pentru el?  Spre exemplu, în judeţul Dolj, în prima etapă de înscriere au fost depuse 4.815 cereri de înscriere în clasa pregătitoare. Deşi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a suplimentat, la unele şcoli, numărul elevilor dintr-o clasă, 47 de părinţi nu au reuşit să îşi înscrie copilul la cursuri. Nici în etapa a doua de înscrieri nu s-a reuşit înscrierea acestora în procent de 100 la sută. Unii dintre cei care nu au reuşit să îşi ducă odrasla la şcoala care şi-au dorit-o, au preferat să mai aştepte un an pentru a-şi duce copilul la unitatea de învăţământ pe care o agreează. Sunt de părere că sistemul educaţional din ţara noastră ar trebui reformat în interesul copilului. În plus, educaţia este un drept fundamental al omului.
Mihai Fifor, senator PSD

Politica