sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poziţie indecentă pentru SCM

Partida de luni seara, desfăşurată împotriva formaţiei HCM Roman, s-a înscris în nota celor anterioare. Evoluţia echipei din Bănie a fost una oscilantă, în care momentele de handbal de calitate au alternat cu scene desprinse din meciurile de juniori.
Meciul a început în forţă pentru gazde, care pe fondul unei evoluţii atente în apărare, au reuşit să se desprindă la patru goluri: 8-4. Agresivitatea dusă la extrem a apărătoarelor centrale şi intermediare din echipa Craiovei au făcut ca acestea să primească patru eliminări şi lucrurile să ia o altă turnură, mai puţin dorită.
Pe superioritate, Romanul s-a apropiat pe tabelă şi a şi egalat la opt. Mai mult, ultimele minute ale reprizei au aparţinut oaspetelor care s-au dovedit mai proaspete şi mai precise în aruncări. Pauza a găsit echipa vizitatoare în avantaj cu două goluri şi pe cea gazdă apăsată de grija rezultatului. Reamintim că SCM ar fi avut nevoie de un egal pentru a-şi păstra poziţia a noua în clasament.
De la cabine au venit două echipe cu atitudini diferite. Aflând probabil că Baia-Mare îşi respectă blazonul la Brăila şi că pentru a ocupa locul al treilea trebuie să bată la Craiova, Romanul a fost mult mai determinat. Beneficiind de două aruncări de la şapte metri apărate de Tereza Pâslaru şi de eficacitatea liniei de nouă metrii, HCM s-a desprins la 16-11 şi chiar 19-11, Craiova având 13 minute în care a înscris doar un gol. Până la finalul meciului soarta partidei s-a întors.

Crezându-se câştigătoare mult prea devreme, echipa din Roman a început să facă greşeli în atac dând posibilitatea lui  Ilie să se remarce prin două goluri rapid înscrise. Susţinută în viaţă de golurile marcate de  Tivadar, slabă în rest, Amariei, Joldeş şi Pătuleanu de la şapte metri, SCM Craiova în început să spere la un rezultat de egalitate care însemna enorm. În minutul 55 pe tabelă era înscris scorul de 20-19, în favoarea oaspetelor, iar puţinii spectatori din Polivalentă au început să freamete.  

În ultimele două minute s-au ratat câte un şapte metrii de echipă pentru ca scorul final să prindă romaşcancele în avantaj minim. Vocile care au susţinut după partidă că arbitrajul nu a fost la înălţime ar fi bine să revadă la rece meciul şi să judece fără pasiune. SCM-ului din Bănie i-au fost acordate opt lovituri de la şapte metri în repriza a doua, dintre care doar patru au fost marcate.
Bănuim că ratările nu a fost trecute în contul arbitrilor. Să nu mai vorbim despre 10 minute jucate în superioritate în timp ce Craiova a avut o eliminare. Revenind la partidă trebuie spus că pentru SCM au marcat: Ianaşi (2), A. Amariei (4), C. Ilie (5), Pătuleanu (2), Han (1), Apipie (4), Tivadar (2), Cioaric (1).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Două meciuri la Constanţa  

Dat fiind locul 10 ocupat la finalul sezonului regulat echipa craioveană va juca în prima fază a play-out-ului două meciuri la Constanţa şi unul acasă, dacă va fi nevoie de toate trei pentru că se joacă după sistemul “cel mai bun din trei meciuri”. De fapt, ordinea este inversă pentru prima partidă dintre cele două echipe va avea loc la Craiova pe 7 mai, pentru ca partidele de la Constanţa să fie programate pe 11, respectiv 11 mai. După isprava de luni ar fi fost de aşteptat să se întâmple ceva la echipă. Orice formaţie care merge prost, iar cea mai mare dovadă decât rezultatele nu există, are nevoie de un şoc. Deşi primarul urbei a vorbit nu o dată de demisii la Sport Club Municipal doar directorul Bogdan Bălan a reuşit să şi-o dea. În acest moment este clar că actualul antrenor este depăşit de situaţie.

Că a avut intenţii pozitive sau nu este de discutat. Clasamentul rămâne şi este unul care nu avantajează cu nimic echipa din Craiova. Având la dispoziţie un buget mai mult decât rezonabil erau de aşteptat alte rezultate, un alt parcurs. Cum de demisie de onoare nu poate fi vorba, din câte se vede, este normal să se ia taurul de coarne în cel de-al doisprezecelea ceas pentru a nu ajunge la retrogradare. Primarul Craiovei chiar trebuie să se implice serios şi să salveze ce mai poate fi salvat. Măcar din punct de vedre financiar dacă sportiv nu se mai poate. Să nu se uite că echipa a beneficiat de unele dintre cele mai bune condiţii financiare din Ligă. În altă ordine de idei, selecţionerul Gheorghe Tadici a convocat la lot portarul de la SCM, Mirela Paşca, jucătoarea urmând să se prezinte astăzi în cantonamentul programat la Baia-Mare. Reamintim că în lotul naţional se regăseşte de la Craiova şi extrema Nicoleta Dincă.

Politica