joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pandurii forţează victoria la Giurgiu

În continuare  văzută ca un derbi de Europa League de către Cristi Pustai, confruntarea dintre Astra şi Pandurii, ce va conta pentru etapa XXII-a a Ligii I, va scoate la suprafaţă dueluri crâncene pentru adjudecarea victoriei. În această seară, de la ora 19.30, se va transpune pe stadionul din Giurgiu un concert al două echipe cu ambiţii din Liga I. Ambele formaţii au pentru ce lupta, miza aruncată în joc fiind necesară în egală măsură celor două formaţii.
Dacă Astra se bate la titulatura de vicecampioană, fiind încă la o distanţă de şapte puncte faţă de gruparea din Ghencea, şi îşi va concentra în această seară toate forţele pentru cele trei puncte, şi Pandurii are motive întemeiate să forţeze o izbândă în deplasare, chiar dacă va fi foarte greu. Locul patru le poate aduce biletul pentru încă o prezenţă în Europa League gorjenilor, dacă echipa care va ridica deaspura capului Cupa României va fi una dintre ocupantele podiumului. Astfel, bătălia pentru a patra poziţie a clasamentului este una acerbă, în care sunt angrenate trei formaţii cu şanse reale: Pandurii, Dinamo, FC Vaslui, dar şi CFR Cluj stă la pândă, însă cu şanse mai subţiri.
Pustai nu consideră partida de la Astra una decisivă, în fapt nu se gândeşte la vreun meci ca fiind unul decisiv, acordând aceeaşi importanţă fiecărui joc.

Da, am avut parte de un start ezitant, dar să sperăm că vom contrazice aceste aparenţe. Cam toate echipele din frunte au avut un început mai slab. Pentru partida de la Astra ne dorim, ca la orice meci la care ne prezentăm, să luăm cele trei puncte. Astra cred că are un joc foarte bun, foarte echilibrat şi e o concurentă serioasă. Deocamdată da, putem considera Astra-Pandurii un derbi de Europa League, noi suntem vicecampioni şi am participat în cupele europene, iar Astra de asemenea a luat parte în Europa League.  E un joc în deplasare, unde noi cred că ne comportăm destul de bine, dar ne confruntăm cu probleme de efectiv. E o echipă redutabilă, are puţine înfrângeri, dar noi vom încerca să facem un joc bun, pentru că lupta pentru locul patru este destul de ascuţită. Se va juca până la sfârşit, nu poţi spune că anumite jocuri sunt decisive. Şi un meci cu Corona pe teren propriu poate fi decesiv, pentru că sunt în luptă trei puncte şi dacă le pierzi, contracadidatele pot avea rezultate pozitive şi să îţi ia faţa. E bine să nu ai un parcurs cu multe rateuri, pentru că e greu să îţi revii, dar decisiv nu este niciun meci.
Cristi Pustai, în cadrul unei conferinţe de presă

Problemele de efectiv de care anunţa antrenorul Pandurilor sunt cele vechi, precum Distefano, Matulevicius şi Predescu, dar au apărut probleme şi la Nicoară, Ciucur, ultimul menţionat având o răceală puternică la sfârşitul săptămânii trecute. Breveeld va fi indisponibil pentru partida de la Astra, din cauza cumulului de cartonaşe galbene, iar Pustai va fi nevoit să folosească o soluţie inovatoare, cu Nistor lângă Anton, ca cuplu la închidere.
Este posibil ca Matulevicius să reintre în două săptămâni în programul regulat al echipei şi să îl vedem la sfârşit de campionat îmbrăcând din nou tricoul gorjenilor într-un joc oficial. Altfel, despre presiunea obiectivului Pustai a comentat că a existat încă de la începutul sezonului, iar linii se vor trage în mai, până atunci contând presiunea rezultatelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Presiunea obiectivului nu a apărut acum, ea există de la începutul sezonului, iar linia se va trage în luna mai. Până atunci e vorba de presiunea rezultatelor. Dacă am fi luat mai multe puncte şi ne-am fi îndepărtat de urmăritoare, era altceva, dar aşa lucrurile stau cum stau… şi va trebui să ne învăţăm să jucăm şi cu această presiune, care până la urmă este normală, îţi fixezi nişte obiective şi încerci să le îndeplineşti.
Consideră Pustai

Pustai schimbă capul familiei, îl vrea pe Anton căpitan de echipă

La Pandurii se anunţă şi un nou căpitan de navă, după ce Eric a plecat, iar gorjenii nu şi-au găsit un bun lider de joc. Pustai îi va acorda de acum încrederea ţinerii vestiarului în mână lui Paul Anton.

Familia trebuie să fie în primul rând pe teren, nu în afara lui, pentru că fiecare jucător are personalitatea lui, fiecare provine dintr-o anumită zonă sau ţară. În momentul în care jucătorii îmbracă acelaşi tricou, atunci trebuie să fie o adevărată familie, adică în terenul de joc. Într-adevăr ne lipseşte momentan un lider, înainte am mai avut un Viera, care era unul extrem de puternic, după care a fost Eric, care îi aduna pe ceilalţi lângă el, acum nu prea mai avem. Pentru că un lider se impune singur, prin ceea ce face pe teren. De aceea, este foarte probabil ca începând din meciul cu Astra să avem un nou lider. S-ar putea ca noul căpitan de echipă să fie Anton.
A mai spus Cristi Pustai

În altă ordine de idei, organigrama clubului gorjean a suferit noi modificări în perioada recentă. În sensul că fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie Eugen Pârvulescu şi-a reluat postul de preşedinte executiv, acum la biroul ocupat ani buni de Marin Condescu aflându-se Mihai Prunariu, reprezentatnul principalului sponsor al Pandurilor, CEO.

Politica