joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fetele lui Dobrescu pleacă cu prima şansă

Elevii antrenaţi de Marin Dobrescu şi-au confirmat statutul de favoriţi la cucerirea medaliilor şi după cea de-a doua etapă de calificări naţionale, desfăşurată la Târgu Jiu.
În oraşul lui Brâncuşi, Suzana Şeicariu (49 kg, născută în 1997), Mădălina Iva (65 kg, 1998) şi Larisa Niţu (70 kg, 1999) s-au impus la categoriile respective de greutate, iar Denisa Breazu (43 kg, 1998) a urcat pe ultima treaptă a podiumului.  
Mihaela Bărbulescu (46 kg, 1998) şi Andrei Seimeanu (100 kg, 1999) s-au clasat la Târgu Jiu pe locul al VII-lea şi au obţinut calificarea în finala Campionatului Naţional Individual de lupte libere, rezervat cadeţilor, de la Iaşi, care va avea loc peste două săptămâni.

Aceste etape de calificare sunt la fel de puternice ca finala. Nu sunt etape de zone, ca la alte sporturi, ci naţionale, la care participă toţi sportivii din ţară, iar primii 16 de la fiecare categorie luptă apoi pentru medalii. Rezultatele din aceste două etape sunt o oglindă a sportivilor, înainte de finală. Noi am avut prestaţii foarte bune. Şeicariu va deveni cu siguranţă campioană naţională. A câştigat ambele etape şi se va impune fără probleme şi la Iaşi. Şi Iva are şanse mari să ia aurul, trofeu care i-ar asigura şi prezenţa la Europene, iar Niţu, deşi e mai mică de vârstă, cred că va prinde şi ea podiumul. Ele se clasaseră pe locul al III-lea la etapa de la Târgu Mureş, iar acum au câştigat, deşi la Târgu Jiu au participat mai multe sportive. După evoluţia de la Târgu Jiu, Mădălina Iva a fost convocată la lotul naţional, unde se va alătura Suzanei Şeicariu.
A spus Dobrescu

În întrecerea pe echipe, severinencele Iva, Niţu, Breazu şi Bărbulescu au concurat pentru CSM Craiova, cu care s-au clasat pe primul loc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fetele au fost împrumutate la CSM Craiova, doar pentru întrecerea pe echipe. La individual, vor concura pentru CSM Drobeta. Noi nu ne permitem să luptăm şi  la echipe.
A explicat Dobrescu

Şeicariu luptă şi la juniori

La sfârşitul acestei săptămâni, Suzana Şeicariu (51 kg) şi Robert Giura (56 kg) vor lupta la cea de-a doua etapă a calificărilor la juniori, care va avea loc la Bucureşti. În prima etapă, de la Mangalia, cei doi componenţi ai clubului severinean s-au clasat pe locul al III-lea la individual.
În întrecerea pe echipe, Şeicariu a reprezentat CS Steaua Bucureşti, cu care s-a clasat pe primul loc. Finala Campionatului Naţional de Juniori va avea loc la Tulcea, la sfârşitul lunii aprilie. Până atunci, luptătorii de la CSM Drobeta se vor verifica la Cupa Drobeta, pentru cadeţi şi juniori.

––––––

Rezultate craiova

Echipa de cadete a CSM Craiova a dominat şi a doua etapă naţională

Echipa de fete la lupte libere, categoria cadeţi, a obţinut o nouă clasare pe prima treaptă a podiumului, în cadrul etapei a II-a a Campionatului Naţional Individual(calificări) şi pe echipe, ce s-a desfăşurat în perioada 7-9 martie la Târgu-Jiu. Echipa clubului craiovean a dominat întrecerea pe echipe, acumulând un total de 95 de puncte, care i-a adus prezenţa în fruntea ierarhiei. Rezultatele care au făcut posibilă prezenţa pe prima treaptă a podiumului pentru CSM Craiova au fost obţinute de următoarele sportive: Priceputu Ştefania(40 kg – Locul I), Rusteac Cristina (46 kg – Locul I), Pintilie Cristina(46 kg – Locul II), Vârban Daniela(49 kg – Locul III), Corzanu Maria(52 kg – Locul III), Enache Ana Maria(56 kg – Locul VIII), Anghel Alexandra(60 kg – Locul I), Iva Mădălina(65 kg – Locul I), Niţu Larisa(70 kg – Locul I), Breazu Denisa(43 kg – Locul III), Bărbulescu Mihaela(46 kg – Locul VIII). Ultimele patru sportive menţionate au punctat doar la echipe pentru CSM Craiova, în întrecerea individuală participând pentru CSM Drobeta-Turnu Severin. Alte două luptătoare a căror rezultate au contat doar la echipă pentru CSM Craiova au fost Priceputu Ştefania şi Anghel Alexandra, care la individual au concurat pentru LPS Petrache Trişcu.

Politica