joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Flori pentru slătinence de la PSD Olt

În fiecare an PSD OLT şi organizaţiile locale împart flori de 1 şi 8 martie. Prima zi din luna martie a anului 2014 este o confirmare a acestei tradiţii. Surpriza oferită de social-democraţii slătineni au fost florile oferite: GAROAFE ROŞII, nu trandafiri, aşa cum era normal şi previzibil. PSD Olt şi Slatina, prin reprezentanţii săi: senatorul Darius Valcov, primarul Slatinei Minel Prina, preşedintele executiv al PSD Olt Marius Oprescu, deputatul Emil Moţ, preşedintele TSD Olt Ionuţ Ivan şi directorul ITM Olt Cristian Ungureanu au reconfirmat această tradiţie prin împărţirea a mii de flori doamnelor şi domnişoarelor din municipiul Slatina.

Cu această ocazie senatorul Darius Vâlcov a transmis o urare tuturor doamnelor şi domnişoarelor:
An de an, sărbătoarea de 1 Martie ne readuce speranţa, optimismul, credinţa în mai bine şi spor la toate. Ziua aceasta să fie un prilej de bucurie, să simţiţi mai puţin apăsarea grijilor şi să vă umpleţi gândurile şi sufletul de căldura primăverii! Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. Vă doresc un 1 Martie special şi o primăvară frumoasă! La mulţi ani!

Primarul Slatinei Minel Prina are o urare puţin mai plastică şi mai sentimentală:
De 1 martie vă doresc să credeţi în puterea magică a Mărţisorului şi într-un an mai bun! Este un mic gest faţă de ceea ce ar merita femeile pentru că ele trebuie să fie cele mai importante persoane din viaţa noastră. Să aibă grijă de dumnealor, să fie fericite şi să aibă permanent în suflet o primăvară.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Surprinzătoare, dar de bun augur, este cunoaşterea etnologică a tradiţiei de marţişor de către edilul slătinean:
Cândva, oamenii credeau că un mic talisman agăţat pe şnur alb şi roşu le apropie soarele, le aduce iubire şi curăţire de suflet. Cândva, oamenii credeau că de 1 martie o babă capricioasă a urcat cu oile la munte şi a îngheţat după ce şi-a lepădat, unul câte unul, cele 12 cojoace. Cândva, oamenii credeau că o zi cu vreme frumoasă aleasă între 1 şi 9 martie le prevesteşte norocul în acel an.

E bine că la Slatina există un primar cu o cultura etnologică bogată. Dacă facem un sondaj printre români puţini mai ştiu semnificaţia tradiţional-etnologică a sărbătorii de 1 martie. Bineînţeles că şi organizaţia Caracal (romanaţeni mândri) nu puteau rămâne mai prejos. Organizaţia municipală, în frunte cu preşedintele său, primarul municipiului, Eduard Ciocăzanu au împărţit flori. La fel, surprinzător, GAROAFE şi nu trandafiri.  Alături de primar au mai fost membri organizaţiei, membri ai biroului permanent. Printre cei prezenţi a fost şi deputatul Dan Ciocan.

Dar primăria caracaleană nu se opreşte aici cu sărbătorirea femeii. Primăria şi Consiliul Local Caracal, în colaborare cu Centrul Cultural Municipal Caracal, organizează în zilele de 4 şi 6 martie 2014 două spectacole. Ambele spectacole sunt organizate şi oferite doamnelor şi domnişoarelor caracalence cu ocazia Mărţişorului şi a Zilei Internaţionale a Femeii.  Sala de spectacole a Teatrului Naţional „Ştefan Iordache” va fi gazda evenimentelor culturale. Spectacolul „Doar pentru tine, femeie!” va cuprinde: muzică, dans, poezie, precum şi  o tombolă.  

Cu prilejul acestui spectacol vor fi organizate: expoziţii de produse cosmetice şi o paradă a  modei. Parteneri în acest eveniment sunt două societăţi comerciale din domeniul tricotajelor din Caracal. Însă luni 3 martie, de la ora 18.00, se va desfăşura spectacolul „Un mărţişor pentru mama mea”. Spectacolul este susţinut de copiii cercurilor de pian şi chitară ale Casei de Cultură “ Radu Şerban” şi de grupul Allegro Voice.  Edilul caracalean, Eduard Ciocăzanu, şi-a exprimat toată stima şi dragostea pentru FEMEIE, acel suflet şi spirit PUR.

Politica