joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Militarul şi poliţistul local judecaţi pentru şantaj, la un pas de condamnarea definitivă

Procesul celor doi oameni ai legii, un angajat al Poliţiei Locale Craiova şi un militar de la o unitate din municipiu condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de şantaj a ajuns la final. Sentinţa definitivă va fi pronunţată pe 10 martie a.c., după cum au anunţat, miercuri, judecătorii Curţii de Apel Craiova, care au judecat apelul în acest dosar. Cei doi au fost condamnaţi în octombrie 2013, de Judecătoria Craiova, la  un an şi şase luni, respectiv un an şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru că l-au ameninţat cu acte de violenţă pe administratorul unei firme din Craiova, ca să-l facă să achite 5.000 de lei. Administratorul i-a denunţat pe cei doi la Parchet, aceştia fiind prinşi în flagrant.Reamintim că, în noiembrie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova îi trimiteau în judecată, în stare de arest preventiv, pe Adrian Marius Bălăşoiu, angajat al Poliţiei Locale Craiova, şi pe caporalul Cristian Irinel Dionisie, militar angajat la una din unităţile din municipiu, pentru comiterea infracţiunii de şantaj.

Cei doi ajunseseră după gratii cu o lună mai devreme, după ce administratorul unei firme din Craiova i-a înregistrat în timp ce-l ameninţau că-i rup picioarele şi-l bagă în spital, ca să-l stoarcă de 5.000 de lei, bani pe care administratorul i-ar fi datorat unui prieten de-ai lor. După cum precizau la momentul respectiv reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în sarcina lui Bălăşoiu şi Dionisie se reţinuse faptul că, de la sfârşitul lunii septembrie şi până pe 15 octombrie 2012, când s-a realizat flagrantul, “au ameninţat cu vătămarea integrităţii corporale partea vătămată P. M., administrator al unei societăţi comerciale din Craiova, pentru a o constrâge să le dea o sumă de bani”. Partea vătămată era Marius Pavelescu, administrator al SC Gimar Conrep SRL, societate ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul termoizolaţiilor. Bărbatul a venit la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi a depus un denunţ împotriva celor doi, povestind că Bălăşoiu şi Dionisie l-au ameninţat că îl omoară în bătaie dacă nu le dă 5.000 de lei, reprezentând o datorie pe care Pavelescu ar fi avut-o către un prieten de-al lor. Pavelescu i-a şi înregistrat pe cei doi bărbaţi când îl ameninţau şi a dus la Parchet şi înregistrarea.

Pe 15 octombrie 2012, în parcarea centrului comercial Real, Adrian Marius Bălăşoiu şi Cristian Irinel Dionisie erau prinşi în flagrant de către anchetatori, în timp ce primeau o tranşă de 1.500 de lei din suma totală de 5.000 de lei de la Pavelescu. În aceeaşi zi, procurorul de caz a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore, iar pe 16 octombrie 2012 au fost arestaţi preventiv, fiind eliberaţi o lună mai târziu, după trimiterea în judecată.După un an de proces, cei doi au decis să recunoască în faţa instanţei comiterea faptelor şi să ceară să beneficieze de prevederile art. 320 ind. 1 Cod de procedură penală vizând reducerea limitelor de pedeapsă. Astfel, pe 17 octombrie 2013, magistraţii Judecătoriei Craiova l-au condamnat pe Adrian Marius Bălăşoiu la un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, iar pe Dionisie la un an şi 8 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Condamnă pe inculpatul Bălăşoiu Adrian Marius la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul 71 C.p. interzice inculpatului Bălăşoiu Adrian Marius exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 82 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.194 alin.1 C.p. condamnă pe inculpatul Dionisie Irinel Cristian la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul 71 C.p. interzice inculpatului Dionisie Irinel Cristian exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 8 luni, calculat potrivit art. 82 C.p. Cu drept de recurs.
Se arată în încheierea de şedinţă a Judecătoriei Craiova

Atât cei doi inculpaţi, cât şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi partea vătămată Marius Pavelescu au declarat recurs, înregistrat la Curtea de Apel Craiova pe 29 noiembrie 2013. Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură penală, recursul a fost recalificat, ca şi cale de atac, în apel, decizia fiind luată de judecătoriii Curţii de Apel Craiova la termenul de pe 6 februarie a.c. Ultimul termen al procesului celor doi a fost miercuri, 26 februarie a.c., dată la care instanţa a anunţat finalizarea judecării cauzei, pronunţarea sentinţei fiind amânată pentru data de 10 martie a.c. Hotărârea care va fi luată de judecătorii Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Politica