sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Severinul ar putea avea cel mai tânăr ministru din guvern

Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, propus de PNL pentru a ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii, în locul lui Eugen Nicolăescu,  ar putea fi cel mai tânăr ministru din guvernul Vitor Ponta. Buşoi Cristian are doar 35 de ani şi este născut în Turnu Severin. El a absolvit în 2003 Facultatea de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” Bucureşti, ulterior completându-şi studiile la Colegiul Naţional de Apărare, unde a avut lucrarea de absolvire “Reforma serviciului militar în România”, la Facultatea de Drept din Universitatea “Titu Maiorescu” Bucureşti şi la Institutul Diplomatic Român.

În 2010, şi-a luat doctoratul în sănătate publică şi management sanitar, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Între 2003 şi 2007, Cristian Buşoi a profesat ca medic, iar din 2009, ca notar public, la un cabinet din Bucureşti. Originar din Drobeta Turnu Severin, Buşoi a intrat în politică în 1996, fiind până în 1998 vicepreşedinte fondator al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi, potrivit CV-ului de pe site-ul CNAS.

Din iunie 2009, este vicepreşedinte PNL Timiş. În perioada octombrie 2002 – mai 2004, a fost consilier al vicepreşedintelui PNL Călin Popescu-Tăriceanu, iar între decembrie 2004 şi aprilie 2007, deputat de Timiş. Din august 2009 până în iunie 2013, Cristian Buşoi a fost europarlamentar, renunţând la mandatul din PE pentru funcţia preşedinte al CNAS.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica