joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Şi-a ucis fratele geamăn

Un bărbat de 64 de ani, din comuna Stejari, judeţul Gorj este acuzat de omor din culpă. Acesta şi-a înjunghiat de mai multe ori fratele geamăn, care a decedat ulterior, la spital. El a fost deja reţinut preventiv. Victima a ajuns la spital în noaptea de 1 spre 2 februarie, după ce fratele geamăn i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul  în abdomen şi în zona toracică. Bărbatul a murit câteva zile mai târziu.  

Măsura preventivă a fost dispusă de procuror avându-se în vedere faptul că în cauză există probe temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a comis infracţiunea menţionată, respectiv cu privire la faptul că în noaptea de 1/2 februarie 2014 acesta a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul fratelui său, în zona abdominală şi toracică, producându-i leziuni care ulterior au condus la decesul victimei. Totodată, măsura reţinerii este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, iar această măsură este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse suspectului Simion Vasile. Ancheta continuă pentru stabilirea adevărului în cauză, în vederea tragerii la răspundere a persoanei vinovate, conform legii.
A declarat Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Politica