vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pandurii s-au impus în primul amical al iernii

Gorjenii au păşit cu dreptul în seria amicalelor din al doilea stagiu de pregătirea desfăşurat la Antalya. Vicecampioana României s-a verificat pentru prima dată în această iarnă, iar rezultatul a fost unul pe placul lui Pustai, care înainte să se întoarcă în Antalya, şi-a arătat dorinţa unor victorii în jocurile amicale. Pandurii au depăşit formaţia ce ocupă locul şapte în prima ligă din Georgia, FC Zestafoni, cu scorul de 1-0. Cum era de aşteptat, Pustai a rulat întreg lotul, folosind două echipe diferite în fiecare repriză. Formaţia mai în fomă s-a dovedit cea din prima parte, când s-a marcat golul victoriei. Alex Dos Santos a semnat prima izbândă a pandurilor din amicale, cu puţin timp înainte de pauză, graţie unei lovituri de pedeapsă. Conform informaţiilor difuzate de site-ul oficial al clubului, întâlnirea amicală a fost una cu patos, ambele formaţii alergând pentru un rezultat bun, iar potrivit aceleiaşi surse Pandurii ar fi trebuit să mai beneficieze de o lovitură de la 11 metri, dar arbitrul nu a vrut să încingă spiritele la un fault al georgienilor în propriul careu.

Câte o echipă pentru fiecare repriză

Altfel, Pustai a contat din primul minut pe următorii:  Mingote – Unguruşan, Erico, Christou, Sipoto Bohale – Elton – Paulinho, Alex dos Santos, Distefano, Nicoară – Shamsin. După pauză, echipa a fost schimbată în totalitate, cu excepţia lui Unguruşan, care a fost păstrat în joc până în minutul 60, fiind schimbat ulterior cu Elton, care la rândul lui a fost înlocuit de Alex Dos Santos după un sfert de oră. De asemenea, în a doua repriză şi-au făcut apariţia pe iarbă şi noile achiziţii, Cristi Bud, Dan Nistor şi Doru Bratu, primul 11 arătând astfel:  Stanca – Unguruşan(60 Elton, 75 Alex Dos Santos), Mamele, Doru Bratu, Momcilovic – Anton, Breeveld – Buleică, Nistor, Ciucur – Bud. În altă ordine de idei, la acest meci a asistat şi „regele” fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, care ieri a împlinit 49 de ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Finanţatorul Viitorului Constanţa a avut o discuţie amicală cu Cristi Pustai înaintea jocului, după care a rămas să îi vadă pe panduri la lucru în primul amical al iernii. Importanţa jocurilor de pregătire creşte direct proporţional cu înaintea în lista celor cini meciuri de verificare, urmând ca de la meci la meci Pustai să îşi contureze garnitura de bază pentru sezonul de primăvară, precum şi principalul sistem tactic cu care va aborda a doua parte a campionatului. În continuare, Pandurii vor disputa astăzi al doilea amical din cantonamentul de la Antalya, contra cehilor de la Mlada Boleslav.

––––––
Declaraţie

Nistor nu a vrut să jignească pe nimeni

Ultimele declaraţii apărute în presă despre aventura nefericită a lui Nistor la Evian au fost înţelese greşit, susţine mijlocaşul celor de la Pandurii. Acesta nu a vrut să se exprime într-un mod jignitor asupra staff-ului de la Evian, referindu-se la faptul că nu consideră nicidecum neintroducerea sa pe teren ca un act rasist. Din contră, Nistor s-a exprimat la modul că dacă ar fi fost jucător francez, s-ar fi adaptat mult mai uşor la echipă şi ar fi avut mai multe şanse de joc, nu că antrenorul celor de la Evian l-ar fi ţinut pe bancă ca „pedeapsă” pentru originile sale.  

Referitor la declaraţiile care au apărut în presă, vreau să spun că am fost înţeles greşit. Nu m-am referit la faptul că antrenorul nu mă băga în teren pentru că aş fi fost român sau că ar fi rasist aşa cum a apărut în presa franceză, ci la simplul fapt că eu nu am avut şanse să joc şi mi-ar fi fost mai uşor dacă aş fi fost jucător francez. În acest fel şi adaptarea mea ar fi fost mai rapidă acolo din toate punctele de vedere. Îmi pare rău că vorbele mele au fost greşit înţelese, nu am intenţionat să-i jignesc pe cei de la Evian şi în special pe antrenorul Pascal Dupraz. Referitor la părerile unor antrenori aşa cum am observat că a apărut în presă, cred că dânşii nu sunt în măsură să analizeze situaţia nefiind puşi la curent cu aceasta. Pe această cale vreau să le mulţumesc celor de la Evian că mi-au dat şansa să joc într-un campionat atât de important cum e cel francez şi sper să revin mult mai puternic acolo după împrumutul meu la Pandurii.
A declarat ieri  Nistor, conform pandurii-tg-jiu.ro

Politica