joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doar fetele joaca «acasă»

Sala Ion Constantinescu va fi sâmbătă, la prânz, gazda unei  noi partide de volei feminin. Echipa locală întâlneşte în cadrul celei de a treia etape a returului formaţia CSM Bucureşti. Se anunţă o partidă interesantă privind prin prisma clasamentului. Cu un bagaj de 17 puncte, la fel ca şi Unic Piatra Neamţ, combatantele de sâmbătă au nevoie de victorie pentru a se menţine în primele opt clasate în campionat.

Referitor la clasament se poate spune că este o competiţie “ruptă”, existând echipe care s-au detaşat considerabil, în ambele sensuri. La vârf domină Ştiinţa Bacău, Dinamo şi Blajul, în timp ce pentru retrogradare vor lupta Penicilina Iaşi, Rapid şi Tomis. Altfel, este de aşteptat ca SCM să nu facă paşi greşiţi pe teren propriu, mai ales că porneşte cu un ascendent moral asupra echipei vizitatoare, dat de victoria pe care a obţinut-o pe terenul celei din urmă, în turul de campionat, scorul înregistrat atunci fiind de 3-1 (22-25,    25-18, 25-14, 25-21), în favoarea craiovencelor.  

În ceea ce priveşte meciul echipei masculine de volei a clubului craiovean totul este cât se poate de simplu. Echipa coordonată de Dan Pascu este favorită certă şi nu poate veni acasă decât cu victoria. Căzută pe locul cinci în clasament, SCM Craiova va obţine, cel mai probabil, o victorie facilă în faţa unei echipe care nu a cunoscut decât o singură dată gustul victoriei în acest sezon. CSM Bucureşti este o umbră palidă a echipei de altădată, aflându-se pe penultimul loc în clasament.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Partida de sâmbătă este prima din acest sezon pentru formaţia craioveană, care în prima etapă disputată în acest an, în Divizia A1, a stat. Ca noutăţi la nivelul lotului se poate consemna revenirea la antrenamente a lui Mihai Dumitrache, dar nu se va putea conta pe el pentru acest meci.Au mai fost mici probleme de sănătate, Vânătoru şi Lică acuzând dureri lombare dar până la ora începerii meciului se va putea conta pe ei. Partida este programată, sâmbătă, de la ora 17.00.

Politica