miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

«Educă-ţi pozitiv copilul!»

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” vă invită joi, 23 ianuarie 2014, ora 18:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, la prima întâlnire din cadrul proiectului: “Educă-ţi pozitiv copilul!”“Educă-ţi pozitiv copilul!“ este un program destinat părinţilor din comunitatea locală, indiferent de statutul socio-profesional şi de nivelul de pregătire psiho-pedagogică, scopul acestuia fiind sporirea abilităţilor parentale prin dezvoltarea unor tehnici de comunicare mai bune între părinţi şi copii pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor (satisfacerii nevoii de cunoaştere, acceptare, iubire, apartanenţă, valorizare), prevenirii abandonului, abuzului şi neglijării acestora.

Se vor aborda teme ce vizează: locul şi rolul copilului în cadrul familiei; nevoile specifice ale copiilor şi adolescenţilor; empatie, educaţie şi relaţionare transgeneraţională; copii supradotaţi – evaluare, îngrijire şi educaţie; manifestările şi comportamentul disfuncţional la copii şi adolescenţi (droguri, alcool, agresivitate, violenţă); stres şi traumatism la copilul şi adolescentul provenit din familii aflate în divorţ emoţional/instituţional; conceptul de “good enough parenting”, etc.

Biblioteca publică devine astfel un „spaţiu”, în care părinţii pot avea acces în mod gratuit la servicii destinate informării şi educării lor în ceea ce priveşte nevoile de dezvoltare ale propriilor copii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”

Politica