joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcenii revin sub comanda lui Niculescu

A venit şi rândul vâlcenilor să calce din nou pe iarbă. Niculescu va striga catalogul pentru prima dată în 2014, astăzi la ora 10:30, în Zăvoi. La apel nu vor răspunde prezent cei patru jucători la care s-a renunţat la finalul turului, Bărbulescu, Ionuţ Tătaru, Dragoş Geantă şi Arnăutu. În schimb, va fi prezentă prima achiziţie de iarnă a vâlcenilor, Ciprian Tănasă, care revine după 13 ani în Zăvoi.

În prima săptămână jucătorii CSM-ului vor avea un program mai lejer, de reacomodare la efort. Greul va începe pe 22 ianuarie, când vâlcenii vor intra în cantonament pe plan local, urmând să efectueze antrenamente cu caracter predominant fizic. În luna februarie se va ieşi în afara graniţelor, elevii lui Niculescu având fixat al doilea stagiu de pregătire centralizată al iernii. CSM se va deplasa la Gyula, Ungaria, unde va disputa şi patru jocuri amicale.

Vâlcenii vor întâlni câte o echipe din primele trei ligi valorice ale Ungariei, plus colega de serie Bihor Oradea. Prima adversară a divizionarei vâlcene va fi FC Szeged(L3), urmată de Kecskemeti Te(L1), Bihor Oradea şi Beceszaba 1912(L2). La întoarcerea în România, vâlcenii mai au fixat un joc de verificare în compania formaţiei din Slatina, pe 22 februarie. Elevii lui Niculescu vor disputa primul joc oficial din 2014 pe 1 martie, întâlnind de ziua „mărţişorului” CS Mioveni, pe teren propriu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica