joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un fost sportiv şi-a pierdut viaţa, alţi trei au luat-o pe a altora

De-a lungul timpului, pe şoselele din Dolj s-au mai petrecut câteva accidente în care au fost implicaţi fotbalişti sau oameni de fotbal. În 2004, Marius Iordache a accidentat mortal un biciclist, pe raza comunei Teasc. În 2011, fostul patron al Universităţii Craiova, Gheorghe Neţoiu, s-a aflat într-o maşină care a accidentat mortal o bătrână de 75 de ani. La finele anului trecut, un fost fotbalist de la Dunărea Calafat, Emanuel Corneanu, şi-a pierdut viaţa într-un incident stradal petrecut la Podari.
 
Fotbalistul Marius Sandu Iordache, de 25 de ani, titular în lotul Universităţii Craiova, a fost implicat, în vara anului 2004, într-un accident mortal de circulaţie. În timp ce conducea autoturismul Toyota, cu numărul de înmatriculare DJ-99-YOR, pe raza comunei doljene Teasc, fotbalistul l-a accidentat mortal pe biciclistul Marinel Popa, de 29 de ani, din Craiova. Din primele verificări efectuate de poliţiştii doljeni, se pare că vinovat de producerea accidentului a fost biciclistul, care a virat stânga fără să se asigure.  Pe numele fotbalistului Marius Iordache a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

În decembrie 2011, fostul patron de la Universitatea Craiova şi Dinamo, Gheorghe Neţoiu, a fost implicat într-un accident soldat cu decesul unei bătrâne, pe raza localităţii Perişor.Potrivit primelor informaţii, rudele vitimei au venit la faţa locului şi au spus că şoferul maşinii respective ar fi fugit de la locul faptei.

Imediat după accident, a ieşit unul din maşină, şi-a tras gluga pe cap şi a fugit. Vrem ca Poliţia să ne arate şoferul. Venea cu viteză şi mi-a omorât bunica.
Declara la acea vreme o rudă de-a victimei

Policlinica Buna Vestire Craiova

Alţi localnici au susţinut că maşina respectivă ar fi fost condusă chiar de Gheorghe Neţoiu, care se îndrepta spre Craiova, dinspre Calafat.

Am dat personal mâna cu Neţoiu. L-am întrebat: Ce făcuşi, domne, o omorâşi pe femeie? Mi-a zis: Asta e!.
Declara unul dintre apropiaţii victimei

Supăraţi că femeia a fost lovită, rudele au lovit atunci cu pumnii şi cu picioarele geamurile şi portiera maşinii, iar ca să scape din mânia acestora, cei din maşină au fost nevoiţi să demareze în trombă. S-a stabilit, ulterior, că la volanul maşinii se afla un şofer al lui Gheorghe Neţoiu.

Într-un accident mortal şi-a pierdut viaţa un fost fotbalist din localitatea doljeană Poiana Mare, Emanuel Corneanu. Tânărul de 33 de ani conducea un BMW înmatriculat în Bulgaria pe DN 56, prin localitatea Podari, dinspre Craiova către Calafat şi, din cauza neadaptării vitezei pe o porţiune de drum unde se efectuau lucrări de reabilitare, a pierdut controlul direcţiei de mers, a lovit refugiul unei staţii de autobuz, apoi s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului.La faţa locului au ajuns echipe de la Descarcerare şi SMURD, care l-au scos pe Emanuel Corneanu dintre fiarele contorsionate, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el, constatându-se decesul.

Despre ultimul accident, cel făcut de fostul portar al Craiovei Maxima şi al echipei naţionale, Silviu Lung, aţi citit în Ediţie Specială în numărul trecut. Din păcate, starea uneia dintre victime nu este deloc bună. Andreea Niţu, de 17 ani, a suferit leziuni grave şi este în comă.
Silviu Lung a fost vizibil afectat  la aflarea veştii că un om şi-a pierdut viaţa în accidentul produs de el.

Eram la volan, am tras mult dreapta şi nu ştiu ce s-a întâmplat. Îmi pare rău că a murit o persoană. Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat, era foarte mare ceaţă. Sunt şocat. Îmi pare rău că a murit un om, puteam să mor şi eu, mi-aş fi dorit să nu se fi întâmplat nimic.
A declarat Silviu Lung

Acesta a mai spus că a luat legătura cu familia persoanei decedate şi se va ocupa de cheltuielile de înmormântare. Victima lui Silviu Lung, Niţu Constantin, se ocupa cu agricultura, aşa cum fac foarte mulţi localnici din Moţăţei.

A fost plecat un an şi ceva prin străinătate, şi-a cumpărat maşina asta care a fost implicată în accident. Toată lumea îl regretă în comună.
Ne-a declarat primarul Constantin Enea

Oamenii legii i-au întocmit lui Silviu Lung dosar pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Politica