joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Antonescu: PNL pe liste proprii, menţinând USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că opinia sa este că PNL ar trebui să aibă “maturitatea” de a participa pe liste proprii la alegerile europarlamentare din acest an, menţinând USL, dar nu se opune unei alte formule care ar putea fi discutată, scrie MEDIAFAX.

Eu, continui să cred – e o părere strict personală, nu mă opun oricărei formule – că noi ar trebui să avem maturitatea să putem face aceste alegeri pe liste separate, menţinând USL şi menţinând toate acele obiective comune ale USL. Nu am avut o asemenea problemă (în PNL, n.r.), noi avem declaraţii mai vechi şi abordarea mai veche, care este actuală, care nu a fost modificată, că mergem fiecare pe liste separate din raţiuni care au fost explicate. Am văzut la PSD nişte măsuri de natură organizatorică şi nişte elemente de calendar pentru pregătirea ca partid distinct a alegerilor europarlamentare, ceea ce şi noi am făcut astăzi. Dacă la un moment dat în cursul discuţiilor pe care le avem apare o asemenea propunere, o vom discuta, dar deocamdată ea nu este de actualitate. (…) Dacă aceşti colegi (între care Radu Stroe, n.r.) doresc să participe pe liste comune, vor pune această problemă în partid şi, sigur, în USL.
A declarat Antonescu, potrivit sursei citate

După ce ieri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că USL trebuie să meargă înainte, şi că problemele existente trebuie rezolvate în interiorul Uniunii, deputatul Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj, a declarat:
Am apreciat faptul că domnul Crin Antonescu îşi doreşte unitate în USL şi continuarea existenţei acestui proiect în care foarte mulţi români şi-au pus speranţa. Consider că, declaraţiile sale reprezintă şi o recunoaştere a faptului că, în ultimul timp, discursul său se îndepărtase de cel asumat de la înfiinţare de către USL. Sper că preşedintele PNL va reveni rapid şi la reasumarea luptei cu regimul Băsescu, un obiectiv fondator al alianţei înfiinţate în 2011.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Articolul precedent
Articolul următor

Politica